La 59 de ani, o concediere i-a schimbat complet viața lui May Lee. În loc să caute un job asemănător celui pe care îl pierduse, a ales unul dintre cele mai izolate locuri de pe Pământ, în Antarctica. Ce a găsit acolo a făcut-o să vrea să se întoarcă, deși zilele ei încep devreme, munca este grea, iar viața se desfășoară după reguli cu totul diferite, a povestit femeia pentru Business Insider.
Cuprins:
Decizia nu a venit însă imediat după concediere. La început, May Lee a făcut ceea ce făcuse probabil oricine în situația ei: a început să caute un alt loc de muncă. A aplicat la companii din industria tech și a apelat la rețeaua profesională pe care și-o construise în zeci de ani de carieră. Ofertele nu au venit. Atunci, o fostă colegă i-a amintit că nu mai avea nevoie neapărat de salariul mare din Silicon Valley și își putea permite să încerce ceva ce își dorise de mult.
Iar Antarctica nu îi era complet necunoscută. May Lee ajunsese acolo de două ori în vacanță și fusese fascinată de loc. Nu știa însă că există posibilitatea de a lucra acolo. A început să caute și a descoperit posturile sezoniere de la stația McMurdo, una dintre principalele baze americane din Antarctica. Procesul de recrutare nu a fost simplu. Joburile sunt competitive, iar ea a trecut prin verificări de securitate și prin evaluările medicale necesare înainte să fie acceptată.
A obținut un post de tehnician pentru aprovizionare și a ajuns la McMurdo în 2025. Salariul era mult mai mic decât cel cu care fusese obișnuită în industria tech, însă pentru ea nu acesta era principalul criteriu.
Schimbarea a fost radicală. După zeci de ani petrecuți în fața unui birou, May Lee a ajuns să răspundă de un depozit cu echipamente IT și de comunicații. Primea marfa, o transporta cu motostivuitorul, verifica fiecare comandă și se asigura că inventarul real corespunde cu datele din sistem. Munca presupunea și efort fizic în aer liber, un lucru complet nou pentru ea.
Când a ajuns în octombrie, în jurul depozitului era zăpadă de până la aproximativ 60 de centimetri. A trebuit să curețe o cale până la ușă pentru ca oamenii să poată intra. Programul era și el foarte diferit de cel flexibil cu care fusese obișnuită în Silicon Valley. La McMurdo, lucra de luni până sâmbătă, între 7.30 și 17.30. Ziua începea la 6.30. La 7.00 era pregătită, iar la 7.30 trebuia să fie la serviciu. Singurul lucru de care nu trebuia să-și facă griji era traficul. La bază, oamenii merg în mare parte pe jos.
Aprovizionarea unei comunități aflate în Antarctica vine cu reguli pe care cei care trăiesc într-un oraș obișnuit nu trebuie să le ia niciodată în calcul. La începutul sezonului, avioanele C-17 aduc cantități importante de marfă, inclusiv fructe și legume proaspete. Pe măsură ce vremea se încălzește și condițiile gheții se schimbă, aeronavele mari nu mai pot fi folosite în același mod, iar cantitatea de produse proaspete începe să scadă.
Bananele ajungeau atât de apreciate încât unii angajați își făceau provizii și le păstrau în propriile frigidere cât mai mult timp. La începutul sezonului existau și suficiente ouă pentru ca oamenii să poată lua câte doreau. Mai târziu, cantitățile erau limitate. În rest, cantina semăna mai degrabă cu cea a unui campus universitar decât cu ceea ce ți-ai putea imagina într-o bază din Antarctica, cu pizza proaspătă, burgeri și un bufet cu mai multe feluri de mâncare.
Programul era respectat aproape la minut. Prânzul începea la 11.30, iar după pauză toată lumea se întorcea rapid la treabă. May Lee povestește că la 13.01 cantina era practic pustie. La fel de strict era respectată și ora de terminare a programului. Angajații erau chiar descurajați să lucreze peste cele zece ore stabilite. La 17.30, pentru May Lee începea însă o cu totul altă parte a zilei.
Viața socială de la McMurdo a fost una dintre marile surprize. Accesul la internet este limitat, iar oamenii își consumă rapid traficul disponibil. Rezultatul este exact opusul unei comunități în care fiecare stă cu ochii în telefon. Oamenii se întâlnesc la masă, vorbesc, organizează seri și participă la tot felul de activități, există expoziții de artă, dansuri, maratoane, bingo și concerte. May Lee a devenit voluntară la bibliotecă și și-a făcut chiar propria emisiune săptămânală de radio, dedicată muzicii anilor '80.
De Anul Nou, angajații formează inclusiv trupe pentru Icestock, festivalul organizat la McMurdo. Există inclusiv cluburi de noapte, iar sâmbăta seara sunt foarte populare. Vara antarctică face experiența și mai stranie pentru cineva venit dintr-un loc unde ziua și noaptea se succed normal.
„Poți pleca din club la 2 dimineața și nici nu simți că este noapte”, povestește May Lee.
După o seară cu activități, ajungea de regulă la culcare în jurul miezului nopții. Iar după șase zile consecutive de muncă, duminica devenea ziua în care putea, în sfârșit, să nu se mai uite la ceas.
În singura zi liberă din săptămână, May Lee dormea până târziu și uneori abia mai ajungea la brunch. Duminica era și ziua în care meniul devenea mai special, cu platouri cu brânzeturi și alte preparate. Unii dintre colegii ei preferau să alerge sau să facă drumeții. Ea își pregătea emisiunea radio și participa seara la prezentările despre proiectele științifice desfășurate în Antarctica.
Dincolo de peisaj și de experiența neobișnuită, însă, ceea ce a convins-o să se întoarcă a fost comunitatea. May Lee spune că nu a avut nevoie de luni pentru a-și da seama că găsise ceva ce îi lipsea. După numai o săptămână petrecută la McMurdo, știa deja că și-ar dori ca Antarctica să reprezinte următoarea etapă a carierei sale.
A impresionat-o mai ales felul în care oamenii se ajută și sentimentul de comunitate pe care spune că nu îl mai întâlnise în altă parte. Cum majoritatea locurilor de muncă din Antarctica sunt sezoniere, primul ei contract s-a încheiat și a plecat de la McMurdo. Dar nu definitiv. Vrea să revină în toamna lui 2026, de această dată într-un alt rol, ca inginer de emisie.
„Întotdeauna te poți reinventa”, este concluzia ei după experiența din Antarctica.