Pe ruta dintre Mägenwil și Mellingen, cantonul elvețian Argovia, o femeie mecanic de locomotivă a observat un băiețel pe șine. A oprit garnitura, a luat în brațe puștiul desculț și în pijamale și l-a predat, apoi, în gara următoare, poliției, relatează Aargovia Today. Copilul de 7 ani, suferind de autism, se strecurase afară din casă și ajunsese în fața trenului.
Incidentul s-a petrecut sâmbătă, la ora 7.00, după stația Mägenwil, când femeia care conducea garnitura a observat un băiețel care rătăcea pe șine.
A oprit, a coborât, s-a apropie de băiat, i-a vorbit cu prudență, iar cel mic i-a strâns mâna. Cei doi au părăsit calea ferată și fiindcă puștiul era desculț, mecanicul de tren l-a luat în brațe.
După cum a transmis poliția cantonală, mecanicul a reușit să-l aducă în siguranță pe băiețelul care suferă de autism.
La următoarea oprire, ea a predat copilul poliției feroviare. Ulterior, băiatul a fost preluat de familia îngrijorată.
Puștiul, 7 ani, de orgine afgană, se furișase din apartamentul din Mägenwil, când părinții lui încă dormeau.