„Valul 4 la noi este un val foarte trenant, cred că abia acum noi facem egalizare între valuri cu țările din Vest. Acest val 4 se va confunda cu valul 5 în România, comparativ cu restul Europei și se va întinde, cel mai probabil, până când va veni căldura în România, în luna aprilie-mai, pentru că vremea caldă resetează problema cu acest virus”, a spus Radu Ciornei.

„Previziunea mea este că în funcție de când vom vedea o încălzire a vremii anul viitor, în luna aprilie vom ajunge la un număr mic de cazuri și s-ar putea, ca și anul acesta, să avem o vară normală, mai ales dacă reușim să creștem numărul de vaccinări – iar eu cred că în vara anului viitor vom avea deja 10 milioane de persoane vaccinate – plus trecerea prin boală a unui număr foarte mare de persoane, până atunci, ne vor duce, foarte probabil, la o vară normală”, a afirmat Radu Ciornei.

Despre valul 5, medicul imunolog spune că va fi unul scurt, care le va afecta în special pe persoanele nevaccinate sau care nu au trecut prin boală.

„Noi suntem într-un val 4 real, iar ei (n.r. – țările din vestul Europei) sunt în valul 5. Vorbim despre țări cu vaccinare masivă și eu spun că va fi un flash scurt, un vârf scurt de infectare a persoanelor în special nevaccinate sau care nu s-au mai infectat, care va coborî înapoi la fel de repede cum a venit. Pentru că există un număr destul de mare de persoane nevaccinate care pot lua virusul, dar nu atât de multe ca în România”, a declarat Radu Ciornei.

Gelozie, denunțuri la DNA și concursuri trucate în instituția care împarte banii pentru agricultură de la Uniunea Europeană
Recomandări
Gelozie, denunțuri la DNA și concursuri trucate în instituția care împarte banii pentru agricultură de la Uniunea Europeană

Medicul imunolog a afirmat că, din păcate, România, alături de Bulgaria, va fi în fruntea Europei la numărul de decese în valurile 4 și 5 ale pandemiei de coronavirus.

„Avem toate șansele ca la sfârșitul primăverii să împărțim această statistică neagră, să fim primii în Europa alături de vecinii din Bulgaria la numărul de morți la milionul de locuitori la finalul valului 4, iar acest lucru se corelează fantastic de bine, din păcate, cu numărul scăzut al vaccinărilor în populația generală”, a precizat Radu Ciornei.

„Până acum, ceea ce s-a întâmplat în România în valul 4 este un dezastru, iar sistemul politic și cel sanitar nu au reușit să își protejeze cetățenii, ceea ce ar fi fost principalul lucru pe care ar fi trebuit să îl facem ca națiune”, a menționat Radu Ciornei.

FOTO: Hepta


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Shakira, agresată de mama lui Pique? Imaginile controversate care fac înconjurul presei internaționale. Ce i-a făcut soacra și cum a reacționat fostul fotbalist. VIDEO
GSP.RO
Shakira, agresată de mama lui Pique? Imaginile controversate care fac înconjurul presei internaționale. Ce i-a făcut soacra și cum a reacționat fostul fotbalist. VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Lavinia Pîrva, detalii neasteptate despre Ştefan Bănică! Se întâmplă după aproape 10 ani de relaţie: 'S-au schimbat multe'
Playtech.ro
Lavinia Pîrva, detalii neasteptate despre Ştefan Bănică! Se întâmplă după aproape 10 ani de relaţie: 'S-au schimbat multe'
Îl recunoști? Oamenii treceau pe lângă el în aeroport, fără să aibă habar că este chiar unul dintre cei mai importanți bărbați din România
Viva.ro
Îl recunoști? Oamenii treceau pe lângă el în aeroport, fără să aibă habar că este chiar unul dintre cei mai importanți bărbați din România
Cutremurător: Medicul care a consultat-o pe Ştefania ar fi spus că "nu are nimic, e isterică şi obeză". Fata avea de fapt o infecţie masivă în corp
Observatornews.ro
Cutremurător: Medicul care a consultat-o pe Ştefania ar fi spus că "nu are nimic, e isterică şi obeză". Fata avea de fapt o infecţie masivă în corp
VIDEO VIRAL | Momentul în care Shakira este agresată de mama lui Piqué
Știrileprotv.ro
VIDEO VIRAL | Momentul în care Shakira este agresată de mama lui Piqué
Legea moștenirii 2023. Cine primește averea în familie. Cum se împarte agoniseala, cotă parte pentru rudele implicate. Greșeala care vă poate lăsa fără drepturi
FANATIK.RO
Legea moștenirii 2023. Cine primește averea în familie. Cum se împarte agoniseala, cotă parte pentru rudele implicate. Greșeala care vă poate lăsa fără drepturi
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Horoscop 28 ianuarie 2023. Vărsătorii au nevoie de rădăcini solide, dar acestea nu apar de la sine, e nevoie de o investiție emoțională serioasă
HOROSCOP
Horoscop 28 ianuarie 2023. Vărsătorii au nevoie de rădăcini solide, dar acestea nu apar de la sine, e nevoie de o investiție emoțională serioasă
S-a lansat primul Centrul de Medicină a Stilului de Viață – Better Me. Cum te poate ajuta și unde se află
PUBLICITATE
S-a lansat primul Centrul de Medicină a Stilului de Viață – Better Me. Cum te poate ajuta și unde se află