Prima instanță l-a condamnat pe medicul radiolog la patru ani de închisoare, toto cu suspendare, dar medicul a atacat decizia, sperând să fie achitat. Curtea de Apel Iași a apreciat însă că se face vinovat de faptele pentru care a fost trimis în judecată de procurorii DNA, relatează ziaruldeiasi.ro.
În perioada 18 martie – 3 iunie 2016, Moldovanu a pretins şi primit mită de la mai mulţi pacienţi, pentru efectuarea unor examene RMN şi interpretarea lor, au notat procurorii DNA în rechizitoriu. A încasat între 250 şi 600 de lei de la pacienţi, în condiţiile în care investigaţiile erau gratuite. „Totodată, în niciuna dintre situaţii, inculpatul Moldovanu Eduard, beneficiind şi de ajutorul inculpatului Aranyosi Dan Ionuţ, nu a înregistrat în evidenţele unităţii medicale investigaţiile efectuate şi sumele percepute pentru efectuarea examenelor RMN, cu consecinţa prejudicierii bugetului Spitalului de Neurochirurgie «N. Oblu Iaşi» cu o pagubă reprezentată de costul real al investigaţiilor medicale“, se arată în rechizitoriu.
„În cursul urmăririi penale inculpatul Moldovanu Eduard a achitat suma de 3.750 de lei, reprezentând explorările radiologice cu plată efectuate de inculpat, Spitalul Clinic de Urgenţă „ N. Oblu“ din Iaşi recuperând astfel prejudiciul cauzat“ au reținut procurorii.
După ce a fost trimis în judecată, medicul a fost concediat de la spital, însă a câştigat în instanţă reintegrarea în funcţie, primind şi salariile aferente perioadei în care a fost destituit.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro