Un reprezentant al Direcției Generale Anticorupție Galați a adunat în amfiteatrul spitalului toți medicii și asistentele medicale pentru a le aduce la cunoștință noua lege care prevede ca și ei au de acum statut de funcționar public. ”De ce să vină să-mi spună mie? Eu nu sunt funcționar public! Am o profesiune liberală, nu pot să spun că am program 8.00-13.00, pentru că la ora 13.00 când pacientul e deschis în sala de operații, eu nu închid sala și plec”, a declarat dr. Daniela Țuța, soția medicului care acum se află în arest la domiciliu după ce ar fi fost prins în flagrant în timp ce lua mită.

Doctorii nici nu vor să audă de noua lege care prevede că de acum au statut de funcționar public. ”După părerea mea s-a facut un abuz la Înalta Curte de Casație și Justiție și ne-a denumit funcționari publici. Ca să categorisești o anumită profesie drept funcționar public trebuie în primul rând să-i asiguri anumite drepturi, nu numai obligații”, a declarat și Dr. Angel Trifan, coordonatorul U.P.U. SMURD Galați.

În acest timp, reprezentanții Direcției Generale Anticorupție nici nu au vrut să audă despre problemele medicilor, ci doar le-au ținut o mică lecție anti-șpagă. ”A fost o activitate de informare, care a avut ca subiect aducerea la cunoștință a cadrului legislativ privind faptele de corupție. A fost o întâlnire fructuoasă și zicem noi benefică”, consideră Cms. Cornel Ignat, reprezentant D.G.A. Galați.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.