Medicii care au venit miercuri în Piaţa Revoluţiei au început în cele din urmă să acorde consultaţii în cele patru corturi amenajate în acest sens, cu prilejul Zilei Internaţionale a Sănătăţii.
Liderii medicilor au anunţat că vor acorda cu prilejul Zilei Internaţionale a Sănătăţii consultaţii medicale, în Piaţa Revoluţiei.
Cei peste 100 de medici de familie din ţară care au venit miercuri în Piaţa Revoluţiei ar trebui, potrivit liderilor lor, să măsoare tensiunea arterială, să determine glicemia şi să-i consulte pe cei care ar fi venit la corturi.
Medicii de familie consideră că prin noile prevederi ale contractului-cadru veniturile cabinetelor medicale scad, acestea putând intra în faliment. Venitul mediu pe cabinet medical pe care şi-l doresc medicii de familie este de 10.000 de lei pe lună, faţă de 4.200 cât se primesc în prezent pentru 1.000 de pacienţi.