Pe Nicoleta, mama micuţului pacient am găsit-o într-un salon al spitalului, îmbrăcându-l pe Luca şi pregătindu-l de plecare. La trei săptămâni după operaţie, medicii i-au dat asigurări că poate merge acasă liniştită: fiul ei va avea o viaţă normală. ”Luca s-a născut a doua oară. Nu ştiţi cât mă durea să îl văd chinuindu-se. Avea dureri mari, nici în funduleţ nu putea sta, iar când ieşeam cu el în parc, toate mamele se uitau la el ca la o ciudăţenie. Acum nu mă mai satur să îl privesc alergând, jucându-se şi stând în picioare, drept, ca un copil normal”, ne-a povestit fericita mămică.
Minunea de la Spitalul ”Marie Curie” a fost înfăptuită de o echipă întreagă de medici, condusă de cel mai cunoscut ortoped pediatric din România, prof.dr. Gheorghe Burnei. De la primele radiografii, specialistul a fost şocat de malformaţia cu care se născuse băieţelul. ”Pe lângă diformitatea la coloană, nou-născutul nu avea patru coaste. La radiografie se şi vede că în acel loc, el are un gol. Din această cauză, el nu putea fi operat la fel ca alţi pacienţi. Am aşteptat să crească şi când a împlinit un an am început să ne gândim la o intervenţie specială, care să îi poată oferi o viaţă normală”, ne-a explicat specialistul.
Convins că trebuie să fie o soluţie, prof. Burnei a consultat literatura de specialitate, dar nu a găsit nici un caz precum al lui Luca. Acest lucru nu l-a descurajat, ci doar l-a determinat să caute o soluţie. Într-un final, a decis ca, alături de echipa sa, să efectueze o intervenţie ce nu s-a mai făcut nicăieri în lume. ”Am luat un dispozitiv deja existent, pe care am decis să îl folosim într-un mod unic. În premieră mondială, l-am prins de două vertebre, îndreptându-i astfel coloana şi protejându-i organele interne. Pot spune că vectorul ţine loc şi de coastele lipsă”, ne-a explicat medicul. Intervenţia adurat mai bine de şase ore şi, după doar patru zile de la operaţie, Luca s-a ridicat din pat.
”De la început, am avut încredere totală în domnul profesor Burnei şi ştiam că o să fie bine! Vrem să le mulţumim tututor medicilor care au luat parte la acest miracol: dr. Gavriliu, dr. Georgescu, dr. El Nayef, dr. Hodorogea şi dr. Tăbăcaru. Mulţumită lor, acesta este primul Crăciun pe care îl simţim cu adevărat, în familie, cu copilul nostru sănătos”, ne-a mărturisit şi Adrian Gonţescu, tatăl pacientului.