Medicii din Galați i-au cerut scuze unui pacient supărat că a pierdut cazarea la mare. Au fost nevoiți să-i salveze viața

Comentează

Constantin Truş, medic primar Chirurgie Generală la Spitalul Judeţean Galaţi, a povestit într-o postare pe pagina sa de socializare un nou caz complicat din activitatea sa. Deși i-a salvat viața la limită pacientului, doctorul a ținut să-și ceară scuze pentru că bolnavul a pierdut cazarea la mare, lucru care l-a supărat teribil.

„Avea o infecție imensă”

Medicul a povestit cum într-o seară, când era de gardă, a primit un pacient în stare foarte gravă pe care l-a operat de urgență. Intervenția a fost realizată cu succes, iar bărbatul s-a recuperat, însă a fost foarte supărat că a pierdut cazarea la mare.

„Mi-am ascuns surpriza şi m-am uitat pe CT… oroare este puţin spus. Omul avea o infecţie imensă, un adevărat filon de puroi care pornea din zona perianală şi se continua de-a lungul arterei iliace comune stânga si continuând pe aorta descendentă abdominală, pe lângă ureterul stâng, retroperitoneal. Din loc în loc erau pungi imense de puroi… nu că era un monstru, era ditamai leviatanul care probabil, mai avea nevoie de maxim 24 de ore pentru a-l trimite pe pacient la cele veşnice. Pacientul era în continuare asimptomatic, sau mai degrabă prea puţin simptomatic la ce luptă pe viaţă şi pe moarte se desfăşura în interiorul său”, a povestit medicul.

Timp de câteva ore, pacientul s-a aflat sub bisturiu, iar medicul a făcut imposibilul pentru a-l salva: „Pacientul avea să rămână de partea aceasta a hotarului şi nu cred că va şti niciodată cât de aproape a fost să… nu mai fie. A urmat o recuperare lentă, dar sigură, cu tratament intensiv de antibiotice pentru a elimina orice urmă de infecţie”.

Până dimineață, operația ar fi fost tardivă

Ulterior, medicul a aflat de la colegii din spitalul unde se internase iniţial pcientul că acesta fusese diagnosticat, în urmă cu mai mulți ani, cu abces perianal recurent, dar plecase din ţară.

„Într-un final, mai mult din cauza disconfortului decât din convingere, la întoarcerea în ţară a decis să se prezinte pentru o vizită medicală şi să facă un set de analize. La vederea rezultatelor, colegii au decis să-l interneze direct şi în condiţiile în care tratamentul cu antibiotice nu dăduse rezultat, nici nu avea cum la nivelul de infecţiei care nu mai era ceva localizat, i-au făcut un CT de urgenţă… au adus practic medicul radiolog din pat, în timpul nopţii şi decizia a fost una cu final fericit. Dacă ar fi aşteptat până dimineaţă, cel mai probabil, operaţia ar fi fost tardivă”, arată specialistul.

În finalul postării, dr.Truș spune că „cel mai supărat din toată povestea a ieşit pacientul care din cauza noastră şi a „exagerărilor” noastre… a pierdut rezervarea pentru hotelul de la mare unde îşi dorea să petreacă vacanţa”. „Mi-am cerut scuze, evident, în numele meu şi am colegilor care s-au implicat în a-i salva viaţa”, a scris chirurgul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
MONDEN
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
Arhiva foto
15:59
Cătălin Botezatu va ajunge pe masa de operație: „Trebuie să o fac când sunt foarte liniștit”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ilie Bolojan a spus că PNL nu vrea să intre în viitorul guvern Luca Niculescu, dar e dispus să dea votul în Parlament. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
15:42
Ilie Bolojan, după negocierile cu Luca Niculescu: „PNL nu intenționează să participe în acest guvern”, dar „este deschis să acorde un vot de instalare”
Ultimele știri
16:44
Facturile la energie se vor scumpi, experții estimează creșteri de 20%. Ce furnizori sunt vizați: „Trebuie să fim pregătiți pentru cele mai nerealiste variante”
16:39
5 știri by Libertatea – Tech: Ce legături existau între Steve Jobs şi CIA și de ce nu au acces europenii la Siri AI
16:30
Boala tăcută care lasă peste 250.000 de români fără vedere. Obiceiul zilnic care îți distruge ochii fără să simți
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește