Chiar daca mai e ceva timp pana pe 6 iulie, a-tunci cand Cristi Chivu si Adelina Elisei vor deveni sot si sotie, pregatirile de nunta sunt in toi. Cei doi indragostiti si-au ales deja locatia, Palatul Stirbei, acolo unde trebuie sa decida dintre mai multe variante de meniu. Un lucru e cert: indiferent de alegere, Chivu va trebui sa scoata din buzunar cel putin 100.000 € doar pentru petrecerea de dupa ceremonia religioasa.
Mirii au ales sala de 600 de locuri de la Palatul Stirbei
Cristi Chivu si Adelina Elisei au ales sa foloseasca pentru marele eveniment Sala Regina Maria, cea mai mare dintre incaperile puse la dispozitia nuntasilor din Palatul Stirbei. Recent construita, sala va fi inaugurata abia luna aceasta, iar organizatorii garanteaza ca petrecerile care se vor organiza aici vor fi de vis. Situata intr-un corp exterior palatului, Sala Regina Maria are o capacitate maxima de 600 de persoane.
Inchirierea acestei sali costa 4.800 de euro, pret care nu include altceva decat mobilierul, ringul de dans, parcarea si terasa. Cu acesti bani, sala se inchiriaza pentru 10 ore. Daca petrecerea dureaza mai mult, nuntasii trebuie sa mai scoata din buzunar 200 de euro/ora. La aspectul de vis al Salii Regina Maria contribuie si privelistea. Mai exact, de pe terasa de aici se vede padurea din jurul palatului.
Servirea e inclusa in pretul meniului si presupune cate doi ospatari la trei mese. Daca mirii vor ca la o masa sa serveasca un singur ospatar, trebuie sa mai plateasca 50 de euro de chelner.
In privinta meniurilor, mirii isi pot alege cinci feluri de mancare. Un meniu variaza intre 53 si 75 de euro, fara bautura. Daca mirii vor sa comande si mancarea si bautura de la palat, trebuie sa plateasca intre 120 si 140 de euro pe meniu. In fine, daca viitorii soti Chivu vor ca de evenimentul lor sa se ocupe si firma de ceremonii de la Palatul Stirbei, aceasta le poate pune la dispozitie, pe langa alte oferte, o lista cu peste 600 de artisti si un foc de artificii pe cer. Spectacolul pirotehnic costa intre 3.000 si 5.000 de euro, iar un program artistic ‘decent’ poate ajunge pana la 15.000 de euro. De acest lucru, insa, cel mai probabil se va ocupa firma Bouquet a Ioanei Sucu, pe care Adelina si Cristi au angajat-o deja pentru a avea grija de detalii.
Cei doi indragostiti au de ales intre cinci meniuri
Cristi Chivu si Adelina Elisei vor avea la nunta unul din cele cinci meniuri pe care Palatul Stirbei le pune la dispozitie pentru acest tip de eveniment. Cel mai ieftin dintre acestea costa 53 de euro, iar cel mai scump, 75 de euro. Daca punem la socoteala si bautura, pretul unui meniu ajunge pana la 140 de euro. De asemenea, mirii au posibilitatea de a combina meniurile intr-unul personalizat, iar in acest caz tariful creste.
Petrecerea costa 110.000 €
Chiria salii: 4.800 euro
Meniul (mancare si bautura):84.000 euro
Capela:1.200 euro
Artificii: 5.000 euro
Muzica:15.000 euro
Total: 110.000 euro
Stil imperial asigurat de firma Ioanei Sucu
Adelina Elisei si Cristi Chivu vor avea parte de o nunta in stil imperial, organizata de firma Bouquet, care apartine Ioanei Sucu. Invitatii se vor bucura de decoruri elegante cu buchete de trandafiri si orhidee, vesela de cristal, tacamuri incrustate cu sidef, ornamente de bronz, cristal si argint. Atat mobilierul, cat si vesela vor fi comandate special in afara tarii, in SUA si Italia, si vor respecta ultimele tendinte din moda petrecerilor de gen organizate pentru vedetele internationale.
Ceremonia religioasa ar putea sa aiba loc la capela din incinta
In cazul in care vor o nunta ca in basme, mirii pot sa isi oficieze si casatoria religioasa la Palatul Stirbei, mai exact la capela. Ca sa ajungi aici, trebuie sa mergi 5-10 minute pe un drum asfaltat din padure. Capela este inconjurata de brazi si nu departe de ea se afla un lac natural. Pentru oficierea ceremoniei religioase in fata Capelei Stirbei (deocamdata, inauntru nu se poate intra pentru ca se renoveaza), mirii trebuie sa plateasca 1.200 de euro, pret care include 80 de scaune, covor rosu si o copertina.
Totti, invitat de onoare
Pentru nunta care va avea loc la vara, Cristi Chivu a lansat deja cateva invitatii pentru vedetele fotbalului european, care i-au devenit, intre timp, prieteni. Primul care a confirmat, se pare, e celebrul Francesco Totti, cu care Chivu a fost coleg de echipa in perioada in care a evoluat la AS Roma. Conform unor apropiati ai fotbalistului, Totti i-a promis romanului ca daca totul merge bine, el va fi la Bucuresti.
Victor Becali, propus nas
Cel mai probabil, nasii cuplului vor fi Victor Becali si sotia sa. Informatia a fost confirmata atat de impresar, cat si de mama fotbalistului. Alegerea nu surprinde pe nimeni, tinand cont de relatia apropiata pe care Chivu o are cu Becali. Acesta l-a ajutat sa se transfere, in aceasta vara, de la Roma la Inter si l-a reprezentat la negocierile cu Real Madrid.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e6e83e8587c40dee7a7f2e955dfc7996.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b465899e2e3f59dc68a91eb15ca96cb7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_05b9242b7733a05c54a079d831fb936b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_27e5dde6801fe1aba2357118774a3d08.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_16634549e1132910d2179c7e1fa2d8a2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_631c3af1d8ddd3507d9429ad25e2a5c5.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_e37327cde2e259249fc8248d97a13417.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_5c6db7b81e0fe9360ce8c2c605d4e48e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_19315a756ad00764b5daf286dca28466.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_0d0c5915d0e46aa185e673b2b7cce53a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_e1f32cf5108da9e58ad3ab209e8ba437.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_2603fb5bce4acb0ff2ae4fea226d8a33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_c8304514e916a52c5c2fda8e13175058.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_e4cb070b024cee304b7e75beee841f75.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_013880340411f417c268764aec4182f4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_e4ca313e7d445cbe62f0ab031032f237.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_48c6ff638fc761251583e372b10b3712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_d307bb81d80dd68782b5794204ff5a93.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_79c0e3e6a6f919b3828c1cbeb008faf1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_28702edbafb3f90b57222044060e9f7a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_24ad76b1c8ec901d6a0cf94ed78db1c8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_5678082eb785db51c435b94a0cdf92e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2008/03/4-5-oameni-2_5689.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_7c14aa86b158616a5dc8a23c01c9c131.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_fcd817bc4400320bf28ad16c8e3ef2eb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/oi-algeria.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/carne-de-miel.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ae1d5cb0b3af9e1ebd4636a6992ea33.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_64ef45a170c3bb424dfba48cb5318785.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/irina-rimes-concert-kiev.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ghenu-si-lora.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_7b805ebb034d1df7aaa6cede7f48c743.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_0633ab99617cbe20c61eb86732ebb63e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_62ab49a8103a27ad24c79c9bfefb8836.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/05/elena-lasconi-a-publicat-fotografii-in-care-nicusor-dan-victor-ponta-si-florin-coldea-ies-din-aceeasi-cladire.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-a-discutat-cu-ilie-bolojan-bogdan-ivan-ciprian-serban-si-cu-reprezentantii-omv-petrom-si-rompetrol-situatia-carburantilor-e1775486075319.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/easter261600x900--in-app-herobanner--groceries-1.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-ryanair.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sat-spania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/om-al-strazii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/barbat-folosit-laptop-ai.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/urzici-otet.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/04/martea-mare-din-saptamana-patimilor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/deodorant-copii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ce-pasari-revin-in-romania-in-luna-aprilie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/tren-cfr.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/vreme-paste-1-mai-prognoza-meteo-anm-e1775540559320.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/stire-5-elev-trist-pusculita-shutterstock-scaled-e1767961431226.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/hepta7795797.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/alexander-stubb-profimedia-1067951505.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-ilie-bolojan-hepta8411542-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/hepta8780042.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/whatsapp-image-2026-04-03-at-15-29-44.jpeg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.