Ziua de 1 ianuarie este, de obicei, ziua rezoluțiilor pentru mulți oameni din întreaga lume. Mersul la sală, economii pentru o vacanță, schimbarea locului de muncă sau stabilirea unui obiectiv de lectură – toate sunt bune pentru a începe anul cu motivație, scrie ediția spaniolă a ziarului Huffington Post.
Cuprins:
În companii se întâmplă adesea ceva asemănător, însă, uneori, aceste schimbări nu sunt neapărat în beneficiul clienților. O dovadă în acest sens este ceea ce s-a întâmplat într-o cafenea.
„De la 1 ianuarie, toate băuturile se scumpesc cu 10 cenți, așa că după aceea să nu începeți să vă plângeți, să mă deranjați mai târziu”, se arată pe afișul pus de patronul localului, ca avertisment pentru clienții săi fideli.
Tonul afișului a stârnit nemulțumiri, iar mulți s-au plâns de acest mesaj în comentarii: „Eu nu intru într-un asemenea loc. În afară de scumpirea făcută după bunul plac, este și o lipsă de respect. Îmi amintește de patronul restaurantului de fructe de mare Criado”.
Alții merg și mai departe și aduc în discuție creșterea constantă a prețurilor de la pandemie încoace, din 2020: „Dacă totul continuă să se scumpească, barurile vor ajunge să fie un mit”.
„Încă un loc de evitat. Nu din cauza scumpirii, ci din cauza aroganței și a atitudinii de superioritate”, se arată într-un alt mesaj, ca reacție la afișul publicat de Jesús Soriano, persoana din spatele profilului Soy Camarero.
Locuitorii Spaniei, după cum se vede din comentarii, se plâng de creșterea continuă a prețurilor, iar datele – în cazul concret al cafelei – confirmă acest lucru. Mai ales pentru că materiile prime s-au scumpit, ceea ce se traduce, uneori, prin costuri mai mari pentru baruri și restaurante.
Ouăle, cafeaua, carnea de vită, ciocolata și cacaua sunt produsele alimentare ale căror prețuri au crescut cel mai mult în Spania între ianuarie și noiembrie 2025, potrivit unui raport al publicației Cinco Días.
Conform celor mai recente date ale Indicelui Prețurilor de Consum (IPC) pentru luna noiembrie, publicate de Institutul Național de Statistică (INE), prețul cafelei a crescut cu 17%, cel al cărnii de vită cu 15,6%, al ouălor cu 30%, iar cacaua și ciocolata pudră s-au scumpit cu 12,4%.