Mesajul medicilor, după protestele în timpul cărora au fost huiduiți: „Suntem stupefiați de cum am ajuns, din eroi, asasini”

Comentează
Arhiva foto

Mai mulți medici au luat cuvântul, marți, în conferința susținută la Ministerul Sănătății de Vlad Voiculescu, pentru a le răspunde protestatarilor care luni seară, în timp ce-și strigau nemulțumirea față de restricțiile impuse de autorități, au huiduit personalul medical. S-a întâmplat, de exemplu, la Bacău, unde manifestanții au strigat „Hoții” și „Asasinii” în fața Spitalul Municipal „Sfânta Maria”, unde sunt tratați pacienți COVID.

Medicii au făcut apel la solidaritate și le-au cerut oamenilor să reducă „bruiajul”, ca să nu le îngreuneze munca și așa complicată de cel de-al treilea val COVID, care a umplut secțiile de Terapie Intensivă cu cazuri severe.

Managerul Spitalului „Victor Babeș” din București, Simin-Aysel Florescu, s-a declarat surprinsă de faptul că unii oameni privesc masca de protecție drept „botniță” sau „căluș”, iar pe medicii, ca „asasini”, nu vindecători.

„Privim cu maximă îngrijorare la ce se întâmplă în jurul nostru și în spitalul nostru. În ultimele luni, observăm cum apar familii întregi bolnave, care se îmbolnăvesc în cascadă, fiii și fiicele tocmai și-au îngropat părinții, se îmbolnăvesc la rândul lor, apoi le urmează copiii. Trebuie să fie toată lumea conștientă că nu știm ce fel de formă de boală o să facem”, a afirmat Simin Florescu la conferința de presă transmisă pe Facebook-ul Ministerului Sănătății.

„Există statistici, dar nu este o regulă 100% valabilă. De aceea, privim cu foarte mare stupoare la ideea că masca ar fi botniță, că masca ar fi un căluș. Masca este un mijloc de protecție și atât. Un mijloc de protecție împotriva unei boli, care ne ajută până în momentul în care ne vom vaccina”, a mai precizat doctorul Simin Aysel Florescu, manager interimar la Spitalul Victor Babeș.

Referitor la atitudinea față de personalul medical și auxiliar, noi suntem stupefiați uitându-ne cum am ajuns din eroi, torționari, criminali, asasini. Să vedem ce o să urmeze. Vom continua să ne facem profesia, indiferent cum suntem etichetați, dar la un moment dat devine dureros, după ce îți petreci tot timpul în spital, să fii etichetat drept criminal, psihopat, terorist. Noi nu facem decât să vindecăm sau să ameliorăm.Dr. Simin-Aysel Florescu:

„A huidui o ambulanță mi se pare absolut de neînțeles”

Doctorul Ștefan Lazăr, medic primar boli infecțioase la Spitalul Victor Babeș din București, a declarat, la rându-i: „tindem să fim tratați cum eu zic că nu merităm”.

„A trecut un an de când ne luptăm cu chestia asta și știți, când ne-am ales specialitatea aceasta de boli infecțioase, toți ne gândeam că poate vom trece printr-o astfel de situație, citeam despre pandemiile prin care trecuse umanitatea, ne gândeam că vom fi utili, vom lăsa ceva în urmă noastră, se va ști ce am făcut. Acum, din ce în ce mai mult tindem, să fim tratați cum eu zic că nu merităm”, a explicat doctorul.

Foarte multă lume din țara asta știe că nu meritam asta. A huidui o ambulanță mi se pare absolut de neînțeles. Noi facem treaba și o facem în niște condiții… Adică, demersul nostru nu este menit să arătăm cât de eroi suntem. Ne vom face treaba, dar în acest moment ne-o facem cu extrem de mare dificultate.Doctorul Ștefan Lazăr, medic primar boli infecțioase la Spitalul Victor Babeș din București:

„Nu am cerut salarii mai mari. Am cerut să ne lăsați să ne facem treaba”

Bogdan Dinu, medic primar medicină de urgență la Spitalul Clinic de Urgență București, a explicat că și medicii, ca toți ceilalți români, au de suferit din cauza restricțiilor. A atras, totodată, atenția că a spitalele sunt sufocate de cazuri grave de COVID, situația fiind, în acest gravă, iar munca medicilor, extrem de complicată.

„Soția mea este psiholog și am aceste discuții cu ea aproape în fiecare zi. Impactul restricțiilor îl înțelegem și suntem alături de oameni. Și noi suntem oameni. Ideea este că din păcate diferența este că noi nu avem timp să lăsăm armele jos. Noi trebuie să muncim, exact cum au spus și colegii mei de boli infecțioase”, a afirmat doctorul Bogdan Dinu.

„Eu sunt și locțiitorul coordonatorului pe dispeceratul de SMURD București. Problema este că umărul de pacienți cu forme medii și grave a crescut foarte mult. Tratamentul lor este complicat. Nu v-am cerut nimic altceva decât să ne lăsați să ne facem treaba. Nu am cerut salarii mai mari, nu am cerut pauze. Am cerut să ne lăsați să ne facem treaba. Asta e tot ceea ce vrem”, și-a încheiat doctorul apelul.

Foto: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
MONDEN
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
16:37
Un bărbat acuzat că a spionat obiective militare ale SUA pentru FSB a fost reținut în Republica Moldova
16:19
Trei falși electricieni români au jucat teatru și au furat ceasuri și bijuterii din casele din Zurich
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!