Târgul de Paști al sașilor, care se desfășoara în fața Palatului Culturii din Bistrița, și-a deschis porțile în weekend, vizitatorii putând să găsească aici ouă inedite, aranjamente speciale sau obiecte de mobilier.
Zeci de meșteri populari din județ și nu numai, au venit la ediția din acest an a Târgului de Paști al sașilor.
Ouă care de care mai inedit vospite, aranjamente pentru masa de Paște cu lavandă sau ață, toate lucrate manual, dar și obiecte de mobilier frumos pictate îmbie participanții la ediția din acest an a Ostermark, care se desfășoară în fața Palatului Culturii din Bistrița, notează Bistrițeanul.
Lumânări pictate, haine și costume populare realizate manual, miere și produse apicole, bijuterii care de care mai deosebite, toate vin să întregească oferta de la Târgul de Paști cu care meșterii populari s-au prezentat la ediția cu numărul 15.
Tot de la târg se pot achiziționa și turtițele care se dau copiilor împreună cu oul roșu a doua zi de Paște, dar și turtă dulce.
Sursa foto: Bistrițeanul