Un notar a furat 5 milioane de euro în doi ani din conturile celor 41 de clienți ai săi cu aceeași metodă, în Italia

Comentează

Un notar din Roma, capitala Italiei, în vârstă de 56 de ani, a fost trimis în judecată pentru deturnare de fonduri. Între 2022 și 2024, acesta a sustras 5 milioane de euro de la 41 de clienți.

Cum a început ancheta

Potrivit investigației desfășurate de Procuratura din Roma, banii provin din impozite, taxe cadastrale și ipotecare, depozite și cesionări de credite fiscale, relatează publicația Il Messaggero. Printre victime se numără nu doar persoane fizice, ci și instituții precum Agenția Națională de Administrare Fiscală (Agenzia delle Entrate) și Consiliul Notarilor din districtele reunite Roma, Velletri și Civitavecchia.

Investigația a fost declanșată în februarie 2025, când un pensionar de 74 de ani a sesizat autoritățile după ce 100.000 de euro din vânzarea apartamentului său au dispărut fără urmă.

După cum a relatat avocatul Nicola Coronati pentru Il Messaggero, bărbatul apelase la o agenție imobiliară care finalizase negocierea cu cumpărătorii, un cuplu de americani care se mutau din Texas în capitala Italiei. Odată stabilit prețul de achiziție la 350.000 de euro, părțile au continuat tranzacția prin intermediul „notarului hoț”, recrutat chiar de agenția imobiliară. Profesionistul deschisese ulterior un cont bancar restricționat unde urma să fie depusă întreaga sumă - 250.000 de euro - în așteptarea termenelor prevăzute.

Însă, odată expirate termenele, au început problemele. Victima a solicitat de mai multe ori intervenția agenției imobiliare, iar apoi, după ce încă o cerere a rămas fără răspuns, a acționat pe căi legale.

Ancheta a dezvăluit că acest caz nu era singular, ci făcea parte dintr-un sistem bine pus la punct prin care notarul deturna, în mod repetat, fonduri aflate sub administrarea sa.

Modul de operare al notarului

Procurorii au stabilit că E.B. a acționat conform unui „plan criminal” bine definit.

„În calitate de notar, cu mai multe acțiuni executive ale aceleiași intenții infracționale, a însușit sume de bani de care dispunea în virtutea funcției sale”, se arată în documentele oficiale. Sumele sustrase au fost folosite în interes personal, iar prejudiciul total a fost estimat la 5 milioane de euro.

În decembrie 2024, Comisia administrativă regională de disciplină a Lazio a dispus suspendarea lui E.B. din funcția de notar pentru o perioadă de cinci ani. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial al Italiei, iar ulterior, notarul a fost exclus definitiv din profesie.

„Măsura preventivă de suspendare din exercitarea funcțiilor notariale a fost luată pentru a preveni alte abateri similare”, se specifică în comunicatul Comisiei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
21:29
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu chiar dacă nu va face parte din el
Ultimele știri
21:41
Primul lift exterior din București care va fi montat la un bloc vechi din Sectorul 2. Ce prevede legea „Lift pentru viață” și cum pot beneficia asociațiile de proprietari
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
21:06
Zimbru de 800 de kilograme, găsit mort și decapitat la Măgura Ilvei. Poliția și DSVSA au deschis o anchetă
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește