Potrivit Mediafax, decizia lui Mihai Mălaimare de a demisiona a fost transmisă într-un comunicat și vine ca urmare a faptului că Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a demarat o anchetă în cazul său.
”Mihai Mălaimare şi-a dat demisia din funcţia de membru al CNA pe 11 ianuarie, ca urmare a faptului că Agenţia Naţională de Integritate a iniţiat o cercetare în ceea ce îl priveşte, cu suspiciunea de incompatibilitate între funcţia de membru al CNA şi cea de manager al Teatrului Masca din Capitală.La solicitarea clientului nostru, domnul Mihai Adrian Malaimare, vă informăm că, în data de 11.01.2013, domnia sa a înaintat doamnei preşedinte Laura Georgescu demisia din funcţia de membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului.
Decizia de a demisiona a survenit ca urmare a faptului că Agenţia Naţională de Integritate a comunicat domnului Mălaimare că a iniţiat o cercetare în ceea ce îl priveşte, cu suspiciunea de incompatibilitate între funcţia de membru al CNA şi aceea de manager al Teatrului Masca”, se arată într-un comunicat transmis de avocații lui Mălaimare.
Mihai Mălaimare, născut în 1950, la Botoșani, este un actor și politician român, membru al Parlamentului României. Actorul a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!