Când prezumția de nevinovăție n-are corespondent în politică

Klaus Iohannis a ridicat ștacheta integrității în politică, până la cote ce frizează laolaltă purismul absolut, cele zece porunci creștine și accesul la academia de îngeri: a sugerat că orice politician cu funcție, vizat de ancheta unui procuror, trebuie să se retragă, sau să fie retras, înainte de sentința judecătorului, pentru că în politică nu e ca în justiție. Dacă, în politică, numele unui om politic este asociat cu o anchetă, sau cu o instanță de judecată, electoratul e imediat avertizat că ceva nu e în regulă cu politicanul respectiv, fiindcă ”fum fără foc” nu există. Individul este ștampilat pe frunte cu un tuș care nu mai poate fi spălat vreodată. În justiție, prezumția de nevinovăție dă posibilitatea celui anchetat și judecat să se apere, pentru că doar Cel de Sus are întotdeauna dreptate, nu toate completele de judecată din lume. Noua bornă a moralității în politică, dacă va fi aplicată fără părtinire, poate duce rapid la golirea aproape completă a parlamentului și a tuturor instituțiilor politice având în componență oameni aleși în urma unui scrutin politic.

Din acest punct de vedere, pentru a merge consecvent în susținerea propriului principiu de integritate, Klaus Iohannis trebuie să fie în continuare deranjat de ”remanierea mică, cu voie de la partid”, a premierului Tudose, care nu a cutezat să se riște la ”remanierea mare, cu voie de la coaliție”. Ajutorul dat de președintele țării, premierului Tudose, prin evocarea principiului de integritate absolută, trebuia răsplătit de Mihai Tudose prin a merge până la capăt și a scoate toți suspecții de fapte penale din fruntea propriului guvern.  Fiindcă președintele nu are cum să fie mulțumit de soluția lui Mihai Tudose. Mă rog, de propunerile înaintate de premier către președinte. Se vede cu ochiul liber că noile nominalizări nu sunt marca integrului nostru premier, ci ale PSD, care iese la înaintare cu singurul model de politician pe care îl deține: cu ștate vechi în administrația locală, hăituit la greu de procurori și instanțe, trecut în tinerețe pe la unitate, dar, per total general, ”băiat bun, de încredere”, nu vreun tefelist cu capul plin doar de adevăr și dreptate.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Bătaia pe integritate, cu Constituția pe masă

Potrivit Constituției, numai o propunere de ministru poate fi respinsă motivat de președinte. Probabil că propunerea premierului, cu Paul Stănescu la Ministerul Dezvoltării Regionale, va fi respinsă de Klaus Iohannis. Ar urma o altă propunere, și, dacă nu sunt întrunite nici atunci criteriile draconice de integritate, va mai urma o ultimă propunere de ministru. Asta înseamnă că va mai dura cu ”remanierea mică, cu voie de la partid”, a domnului Tudose. Dar lațul se va strânge constituțional, iar președintele știe bine că are deja mai multe instrumente la dispoziție, pentru a scoate prezumția de nevinovăție din capul guvernanților. Cu sau fără Dragnea și Tăriceanu, la Cotroceni, Constituția veghează pe masa președintelui  Românei.

Citește și:

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Patru zodii cu noroc maxim în perioada ianuarie – martie 2025. Dumnezeu le ajută în tot ce își propun
FANATIK.RO
Patru zodii cu noroc maxim în perioada ianuarie – martie 2025. Dumnezeu le ajută în tot ce își propun
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI