Mii de pelerini au mers pe jos spre Şumuleu Ciuc, unde va avea loc marele pelerinaj de Rusaliile Catolice, unii dintre ei parcurgând distanţe impresionante pentru a ajunge să se roage la statuia Fecioarei Maria. Pelerinii au purtat cu ei steaguri bisericeşti şi s-au rugat pe toată durata drumului.

O femeie din Ungaria a pornit la drum pe 26 aprilie şi a parcurs pe jos aproape 800 de kilometri până la Şumuleu Ciuc.

Ea a fost însoţită la început de mai multe persoane, dar unele au renunţat, iar altele au decis să îşi continue drumul cu trenul, motiv pentru care a rămas singură. Femeia a spus că a fost ajutată de oamenii din localităţile pe unde a trecut şi este recunoscătoare că va ajunge cu bine la destinaţie.

Şi pelerinii din Joseni sau Lăzarea au pornit la drum către Şumuleu Ciuc, aceştia fiind găzduiţi în localităţile în care înnoptează de către cunoscuţi sau în spaţii puse la dispoziţie de autorităţi. Unele restaurante sau pensiuni aflate în drumul lor le pun la dispoziţie fructe, mici gustări şi apă.

Totodată, aproximativ 200 de pelerini călare au pornit către Miercurea-Ciuc şi au ajuns vineri seara în şaua dintre Şumuleul Mare şi Şumuleu Mic. Acestora li s-a alăturat şi secretarul de stat pentru politici naţionale din Guvernul Ungariei, Potápi Árpád János. Acesta aduce cu el, la Şumuleu Ciuc, aşa cum a făcut şi în 2021, panglici cu rugăciunile către Fecioara Maria ale celor care, din diferite motive, nu au putut veni la pelerinaj.

EXPERIMENT Libertatea: Am comparat prețurile din ianuarie la 30 de produse alimentare cu cele din august. Factura a explodat
Recomandări
EXPERIMENT Libertatea: Am comparat prețurile din ianuarie la 30 de produse alimentare cu cele din august. Factura a explodat

De asemenea, din Austria, au venit călare patru pelerini, aceştia pornind din Mariazell, un important loc de pelerinaj din această ţară, de unde începe Via Mariae, drumul spiritual care trasează o cruce pe harta Europei Centrale şi are ca finalitate marea procesiune de Rusaliile Catolice din Harghita.

700 de jandarmi pregătiți să asigure ordinea

În cursul serii de vineri, circulaţia autovehiculelor pe mai multe străzi din municipiul Miercurea-Ciuc, aflate în apropierea locului de desfăşurare a procesiunii, a fost interzisă, fiind permis doar accesul autospecialelor de intervenţie.

Pelerinajul de la Şumuleu Ciuc are în centru statuia Fecioarei Maria, aflată în Catedrala Franciscană din apropiere, care este considerată făcătoare de minuni, preoţii şi credincioşii fiind de părere că cel mai mare miracol al său este evenimentul care stă la originea acestui pelerinaj.

În fiecare an, în sâmbăta Rusaliilor, catolicii din întreaga lume vin în pelerinaj la Biserica Sfintei Fecioare Maria din Şumuleu Ciuc, purtând crenguţe verzi în mâini, şi se roagă la statuia făcătoare de minuni. 

ÎNREGISTRĂRI cu întoarcerea lui Secureanu. 2016: „Bă idioato, eu sunt managerul, f*****-n cap!”. 2022: „Scrie, bă, demisia!”
Recomandări
ÎNREGISTRĂRI cu întoarcerea lui Secureanu. 2016: „Bă idioato, eu sunt managerul, f*****-n cap!”. 2022: „Scrie, bă, demisia!”

Primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, a afirmat, la începutul săptămânii, că se aşteaptă ca la eveniment să participe sute de mii de persoane, preconizând că numărul va fi mult mai mare ca în anii 2018 şi 2019, ţinând cont de faptul că acum nu mai sunt restricţii legate de pandemie.

În acest context, aproximativ 700 de jandarmi, poliţişti şi pompieri se vor afla în dispozitivul de ordine publică ce va asigura siguranţa pelerinajului de Rusaliile Catolice de la Şumuleu Ciuc.

Anul trecut, în pandemie, zeci de mii de oameni au participat la pelerinajul de la Șumuleu Ciuc.

Urmărește-ne pe Google News
Moment năucitor pentru Simona Halep. A fost întrebată dacă va sărbători alături de fanii unguri. Cum a reacționat sportiva
GSP.RO
Moment năucitor pentru Simona Halep. A fost întrebată dacă va sărbători alături de fanii unguri. Cum a reacționat sportiva
Gestul făcut de Iulia Vântur la un concert din America! Românii s-au simţit JIGNIŢI: 'Mascaradă grotească'
Playtech.ro
Gestul făcut de Iulia Vântur la un concert din America! Românii s-au simţit JIGNIŢI: 'Mascaradă grotească'
"Sunt mână în mână toți!" Furatul mașinilor, aproape de a deveni un fenomen în Grecia. Mărturiile românilor prădați de hoți
Observatornews.ro
"Sunt mână în mână toți!" Furatul mașinilor, aproape de a deveni un fenomen în Grecia. Mărturiile românilor prădați de hoți
Horoscop 15 august 2022. Gemenii pot găsi destule motive ca să fie prost dispuși, dar nu vor să caute motivele ca să fie bine dispuși
HOROSCOP
Horoscop 15 august 2022. Gemenii pot găsi destule motive ca să fie prost dispuși, dar nu vor să caute motivele ca să fie bine dispuși
Și-a demascat mireasa infidelă chiar în ziua nunții. Metoda inedită prin care un mire s-a răzbunat de față cu toți invitații
Știrileprotv.ro
Și-a demascat mireasa infidelă chiar în ziua nunții. Metoda inedită prin care un mire s-a răzbunat de față cu toți invitații
"Soldaţii ruşi se comportă ciudat". Un ucrainean a făcut descoprirea stranie în locuinţa proprie imediat cum a intrat pe uşă
Orangesport.ro
"Soldaţii ruşi se comportă ciudat". Un ucrainean a făcut descoprirea stranie în locuinţa proprie imediat cum a intrat pe uşă
Gina Pistol a dezvăluit câte kg are. Ar vrea să mai dea jos 4, deși e deja ușurică ușurică
PUBLICITATE
Gina Pistol a dezvăluit câte kg are. Ar vrea să mai dea jos 4, deși e deja ușurică ușurică
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
PUBLICITATE
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.