Şeful statului a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Legea prevede că poliţiştii şi cadrele militare care îndeplinesc condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie şi care contractează un credit imobiliar/ipotecar destinat achiziţionării unei locuinţe beneficiază de compensaţie lunară pentru chirie, pe o perioadă ce nu poate depăşi durata de derulare a creditului respectiv, pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului.

În această situaţie, compensaţia lunară pentru chirie se acordă în cuantumul prevăzut, dar nu poate depăşi rata lunară plătită pentru creditul imobiliar/ipotecar.

Compensaţia lunară pentru chirie se acordă pentru o singură locuinţă achiziţionată pe timpul carierei.

Pentru aceste persoane sumele pot fi justificate cu un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuinţe.

De această prevedere vor beneficia cei din sistemul de apărare, ordine publică și cei care lucrează în sistemul de penitenciar. Sunt vizați cei care urmează să contracteze un credit ipotecar sau imobiliar, sau cei care deja au un astfel de credit, și au posibilitatea să își plătească ratele, din momentul aplicării legii, din compensația lunară pentru chirie acordată de statul român.

Astfel, categorii de personal din sistemul de ordine publică, apărare și securitate, care sunt în activitate și care îndeplineau condițiile de acordare a compensației lunare pentru chirie, și nu au optat sau au renunțat la acest drept sau care au în derulare un credit ipotecar sau imobiliar, destinat achiziționării sau construirii unei locuințe, pot beneficia, la cerere, de compensația lunară pentru chirie, pe o perioadă ce nu poate depăși durata de derulare a creditului respectiv, pentru plata ratei sau a unei fracțiuni de rată aferentă, în cuantumul prevăzut de lege.

Potrivit inițiatorului, propunerea urmărește aplicarea unui tratament egal cadrelor militare care au în derulare un credit ipotecar, sau imobiliar, destinat achiziționării sau construirii unei locuințe.

Citeşte şi: Ger în România până duminică dimineață! Informații de ultimă oră de la meteorologi

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.