Ministerul Dezvoltării Regionale s-ar putea muta în Palatul Parlamentului. Viceprim-ministrul Paul Stănescu a solicitat miercuri, într-o scrisoare adresată preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, să fie transmis temporar Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în folosinţă gratuită, spaţiul din imobilul Palatului Parlamentului aferent corpului B3 (parter plus etajele 1- 3).
Secretarul Camerei Deputaţilor Georgian Pop a precizat că se va da o hotărâre în acest sens, care trebuie să fie aprobată de plen. Hotărârea se va afla pe ordinea de zi a plenului de săptămâna viitoare.
Ministerul Dezvoltării Regionale îşi desfăşoară activitatea în cinci spaţii diferite din mai multe sectoare ale Capitalei.
"Existenţa celor cinci sedii distincte în care îşi desfăşoară activitatea Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice generează întârzieri în îndeplinirea obiectivelor strategice pe termene mediu şi lung, asigurarea resurselor informaţionale necesare, precum şi asigurarea resurselor materiale pentru garantarea continuităţii activităţii, în conformitate cu cadrul procedural şi regulamentele interne, realizându-se cu dificultate. În vederea viabilizării activităţii Ministerului Dezvoltării, prin reducerea numărului de sedii şi comasarea direcţiilor din cadrul acestuia, vă rugăm să analizaţi şi să aprobaţi transmiterea temporară, în folosinţă gratuită, a unor spaţii aferente corpului B3 (parter şi etajele 1-3)", spune viceprim-ministrul Stănescu, în solicitarea către Parlament.