Ministerul Educației a încetat, în data de 29 martie 2021, toate parteneriatele cu Asociația pentru Implementarea Democrației (AID), condusă de Alexandru Cumpănașu, în toate cele trei proiecte din 2018 și 2019, a anunțat instituția, informează portalul Edupedu.ro.
„În prezent, între Ministerul Educației și Asociația pentru Implementarea Democrației nu există nicio colaborare/ parteneriat/ acord privind desfășurarea unor activități finanțate din fonduri europene”, a precizat ministerul.
Ministerul a explicat în ce stadiu sunt cele trei proiecte derulate cu asociația condusă de Alexandru Cumpănașu, 40 de ani, fost candidat la președinția României.
Alexandru Cumpănașu a fost pus sub acuzare de DNA Constanța la sfârșitul lui 2019, pentru furnizare de date false într-un proiect cu fonduri europene derulat de SNSPA.
Acest lucru nu l-a împiedicat, un an mai târziu, să fie selectat, prin Asociația pentru Implementarea Democrației, să implementeze un proiect de aproape patru milioane de lei din bani europeni la Primăria Alexandria.
La începutul anului, Poliția Capitalei și procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 din București au început urmărirea penală in rem pentru acuzația de incitare la ură și discriminare față de profesori, în cazul mesajelor de pe Tik Tok ale lui Alexandru Cumpănașu.
Foto: Inquam