Peste 90% dintre rezerviştii din România care au fost convocaţi pentru verificarea evidenţelor de militari în rezervă ale Armatei Române şi pentru actualizarea pregătirii militare, au răspuns apelului, a anunțat, marți seară, la Antena 3, ministrul apărării, Angel Tîlvăr, informează News.ro.
„Au fost exerciţii şi actualizări de baze de date, pentru că aşa se întâmplă peste tot. Ultimele două cred că au fost în judeţele Vaslui şi Vrancea. Trebuia făcut pentru că situaţia o cere şi ne-am dorit să fim proactivi din acest punct de vedere, decât să fim reactivi când o vom face sub presiunea. Prieteni de-ai mei m-au sunat şi au spus că au primit şi oamenii au contribuit la, zic eu, succesul unei astfel de activităţi”, a declarat Angel Tîlvăr.
Ministrul Aapărării a precizat că peste 90% dintre cei care au primit invitaţii pentru actualizarea bazei de date şi pentru participarea la exerciţii, pentru o zi, au răspuns, făcând-o „dintr-un simţ al datoriei care îi onorează”.
Angel Tîlvăr a subliniat au fost numeroase ştiri false pe acest subiect, precizând că tot ce trebuie să facă cei care primesc convocarea este să respecte ceea ce scrie în respectivul document.
În ceea ce priveşte pregătirea militară în cazul tinerilor, ministrul a spus că voluntariatul rămâne baza.
Referitor la incidentele cu drone din ministrul apărării a subliniat că „anul 2023 a adus în atenţia noastră situaţii de neimaginat. De aceea am mărit apărarea pe brațele Dunării, în primul rând la Chilia, unde au fost evenimentele cu drone care sunt cu greu detectabile”, relatează Antena 3.
FOTO: Hepta
lipanileana 03.01.2024, 12:52
Daca patria -ti cere să-ți faci datoria asta este .
piciusz 03.01.2024, 13:00
mda...situatia o cere......
mica 03.01.2024, 13:08
Trebuie să ne apărăm bine corupții din țară.
Narcisu 03.01.2024, 13:12
A fi rezervist înseamnă a avea obligația de fi prezent la datorie,nu numai de a încasa o soldă..
Stefan2023 03.01.2024, 13:36
În caz de război situația chiar dacă o cere sa știți ca mentalitatea românului este în creștere fata de cea a ucrainenilor și majoritatea din cei 90 la suta vor fugi din calea războiului.. Tu crezi ca mai e ca pe timpuri sa te omori pt pământ sau pt o casă sau pt ca ziceți și vreți voi? Oamenii au copii au familii... Poate dacă o sa luptați și dvs în frunte cu toți parlamentarii în prima linie atunci jos pălăria mergem și noi sa apărăm patria dar cu siguranță voi o sa părăsiți tara primii...