De Bobi Neacșu,

Florin Cîţu a precizat că soluţia urmează a fi prezentată în maximum 48 de ore. „Suntem foarte aproape, şi aici este o veste foarte bună pentru români, suntem foarte aproape pentru o soluţie pentru clienţii băncilor, o soluţie pe care o discutăm cu Banca Naţională şi cu sistemul bancar, pe care o vom prezenta, cred eu, în maxim 48 de ore,” a transmis Cîţu printr-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook.

Ministrul Finanţelor a amintit că IMM-urile care vor acceseze linia de credit pentru investiţii sau capital de lucru nu au nevoie de certificat de stare de urgenţă.

„Nu este nevoie de niciun fel de certificat de stare de urgenţă pentru IMM-urile care vor să acceseze acea linie de credit pentru investiţii sau capital de lucru care sunt garantate în funcţie de sumă până la 90% din credit, cu dobânda subvenţionată sută la sută pe perioada stării de urgenţă. Pentru acestea, aşa cum scrie în Ordonanţa 29 din 2020 nu este nevoie de certificat de stare de urgenţă. Am vrut să clarific acest lucru pentru că am văzut foarte multe informaţii în spaţiul public neadevărate”, a explicat ministrul Finanţelor.

Citeşte şi:

Autoritățile au anunțat cinci noi decese din cauza coronavirusului. Bilanțul a ajuns la 151

„Nu ne-am mai confruntat niciodată cu așa ceva”. Ce se întâmplă la Centrul de Transfuzii Sanguine din București în criza provocată de coronavirus

Toate internările în spital, suspendate de marți. Pacienții care nu reprezintă urgențe vor fi externați