12 Feb. 2018 17:37 , de Valentina Postelnicu

Ministrul Muncii, despre cei cu cotizație de până în 10 ani la pensie: „Vor beneficia de legislație proprie”. Reacția lui Dragnea

Distribuie

Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu a explicat, luni, la Parlament, că persoanele care au cotizat minim 10 ani la bugetul de pensii vor beneficia de o legislaţie proprie, iar cele cu stagii de cotizare mai mari de 10 ani vor fi prevăzuți în noua lege a pensiilor, la care lucrează Ministerul. Președintele PSD Liviu Dragnea a comentat, după ședința partidului, afirmațiile ministrului Lia Olguța Vasilescu, precizând că îşi va exprima punctul de vedere doar când va vedea „un proiect care este analizat bine”.

„Generic li se spune pensionari (n.r. – celor cu stagii mai mici de 10 ani). De fapt, beneficiază de aşa numita pensie minim garantată şi neavând stagiu minim de cotizare de 10 ani nu sunt nici la ora actuală catalogaţi ca pensionari. Ne gândim şi la ei, ca dovadă că anul trecut s-a crescut cu 30% pensia minim garantată de la 400 la 520 de lei. Anul acesta, de asemenea, avem bugetată o creştere de încă 30% până la suma de 640 de lei, dar este foarte adevărat că vor trebui să beneficieze de o legislaţie proprie pentru că nu pot creşte pe punctul de pensie la fel ca toţi ceilalţi pensionari care, sigur, vor trebui să aibă pensii mai mari pentru că au cotizat mai mult”, a spus Vasilescu luni, la Parlament, despre modificările care sunt prevăzute în noua lege a pensiilor.

Ea a explicat că, potrivit programului de guvernare, pensia minim garantată creşte în primii doi ani cu 30%, iar în următorii ani cu câte 10%, până în anul 2020, în timp ce pensionarii care au un stagiu de cotizare de peste 10 ani, aici va fi o discuţie separată pe legea pensiilor. Ei vor creşte pe punctul de pensie şi pentru ei majorările trebuie să fie altele decât în cazul pensiei minim garantate”, a adăugat Vasilescu.

Liderul PSD Liviu Dragnea a comentat, luni, la partid, afirmaţiile ministrului Muncii conform cărora cei care nu au cotizat cel puţin 10 ani la sistemul de pensii nu vor mai fi pensionari, ci asistaţi social.

El a precizat că îşi va exprima punctul de vedere doar când va vedea „un proiect care este analizat bine, supus discuţiei în coaliţia de guvernare de către primul ministru şi ministrul de resort”.

„După care vom avea poziţii publice şi susţinere pe un proiect care este finalizat. Nu vreau să-mi dau cu părerea despre idei sau ipoteze”, a adăugat el.

Lia Olguța Vasilescu spune, însă, că legea pensiilor este o lege foarte amplă, care trebuie foarte bine lucrată, foarte bine analizată.

”Din punctul meu de vedere e o lege care trebuie să stea mult în dezbatere publică. E o lege care trebuie să aibă acordul tuturor factorilor politici pentru că dacă ne apucăm să o schimbăm după patru ani e clar că nu va fi bine şi nu va ajuta nimănui. E o lege care de acum înainte va trebui să funcţioneze cu acordul politic al tuturor”, a mai spus Vasilescu.

Citește și: Dăncilă îl cheamă de urgență pe ministrul Tudorel Toader în țară, după scandalul DNA; Acesta este într-o vizită de lucru în Japonia

Loading...
Comentarii