Lucian Bode, ministrul Transporturilor, a anunțat în această seară că la sfârșitul lunii mai vor începe testele dinamice, iar la începutul lunii iulie, metroul Drumul Taberei trebuie să circule cu călători.
„Pe magistrala de metrou Drumul Taberei – Eroilor sunt în execuție trei contracte. Contractul de structură este finalizat în proporție de 95%, finisajele în proporție de 80%, iar pentru tot ce înseamnă automatizări au fost achziționate toate echipamentele necesare. Ele se montează pe măsură ce se finalizează partea de finisaje. Estimăm că undeva pe la sfârșitul lunii mai vom începe testele dinamice. În paralel, realizăm și recepțiile parțiale, împreună cu ISU, cu Inspectoratul de Stat în Construcții, a obiectivelor, iar angajamentul antreprenorilor, pe cele trei contracte, ramâne nemodificat” spus ministrul Lucian Bode la Realitatea Plus.
„Termen, sfârșitul lunii iunie – începutul lunii iulie, metroul din Drumul Taberei trebuie să circule cu călători”, a spus Bode.
Valoarea totală a proiectului de metrou Drumul Taberei-Eroilor este de 3,4 miliarde de lei. Prin inaugurarea acestei magistrale, Capitala va ajunge la 78 de kilometri de reţea şi la 63 de staţii de metrou.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro