MENIU CAUTĂ
, de Andreea Radu

Ministrul Transporturilor, despre protestul privind autostrăzile: „Nu era, poate, nevoie de o campanie atât de amplă”

Distribuie

Răzvan Cuc, a declarat, vineri seara, la Digi 24, că și el își dorește autostrăzi în România și că a înțeles nemulțumirea celor care au protestat astăzi, dar că nu era nevoie poate să fie o campanie atât de amplă. 

Câteva mii de oameni s-au adunat, vineri după-amiază, la ora 15.00, pentru a participa la inaugurarea simbolică a singurului metru de autostradă din Moldova, demers inițiat de omul de afaceri sucevean Ștefan Mandachi.

În legătură cu protestul de astăzi, Ministrul Transporturilor a transmis că a înţeles nemulțumirea oamenilor şi de aceea accelerează proiectele, potrivit Agerpres.

„Am înţeles pe deplin nemulţumirea oamenilor, tocmai din acest motiv am şi accelerat şi accelerez foarte mult proiectele din punct de vedere al elaborării, implementarea lor, evaluarea licitaţii pe care le avem în curs. Toate aceste lucruri au venit să ne capaciteze şi mai mult şi să ne facă să înţelegem că şi cei din CNAIR şi antreprenorii trebuie să înţeleagă că răbdarea oamenilor a ajuns la o limită”, a spus Cuc.

„Noi am înţeles, vorbesc de autorităţi, partea din Ministerul Transporturilor, am înțeles foarte bine mesajul. Nu era nevoie poate să fie o campanie atât de amplă. Eu încă din primul mandat de ministru am înţeles care sunt priorităţile ministerului şi ce vor românii. Şi eu sunt participant la trafic. Şi eu îmi doresc să avem autostrăzi şi tocmai de acesta, în primul mandat m-am concentrat foarte mult să elaborez proiecte noi de infrastructură şi acum, încă de la preluarea mandatului, am spus că voi sta pe şantiere în permanenţă”, a mai spus ministrul.


Faptele lui Ștefan Mandachi au ajuns în presa străină. Euronews: „Un om de afaceri român a construit cea mai scurtă autostradă din lume”


 

Comentarii