Mirajul și dezamăgirea asiaticilor veniți să muncească în România: „Copiii mei plâng de fiecare dată când îi sun. Mă roagă să mă întorc acasă”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În 2017, autoritățile din România au decis să răspundă crizei forței de muncă, eliberând mai multe vize pentru asiaticii care voiau să lucreze în țară. A urmat un boom de muncitori străini. Veniți în căutarea unei vieți mai bune, unii dintre ei au dat peste o țară unde abuzurile și exploatarea sunt frecvente. Libertatea publică prima parte a unei investigații internaționale în trei episoade, în care jurnaliști români, francezi, vietnamezi și indieni au explorat ce înseamnă viața muncitorilor străini din România.
Cuprins:
O investigație realizată în parteneriat cu Le Courrier d’Europe Centrale, Josy Joseph, Anand Mangnale, Sumedha Mittal de la The Confluence media (India), Sen Nguyen și Giang Pham (Vietnam).
E ianuarie, și Gurwinder păsește apăsat prin centrul Timișoarei. Duminica e singura lui zi liberă și vrea să exploreze orașul care i-a devenit casă departe de acasă. Pășește, iar ochii străinilor se opresc asupra turbanului său roșu, semn al apartenenței la Sikhism.
„În India, agenția de recrutare mi-a zis că România e Europa, că o să avem condiții bune de lucru și că o să fim plătiți bine”, începe Gurwinder.
Doar că lucrurile nu aveau să arate chiar așa. A ajuns aici în toamna lui 2019, iar abuzurile au început la scurt timp după aterizare. Ultimii ani au însemnat pentru el cazări îngrămădite, ore nesfârșite pe șantiere, pașapoarte confiscate, greve și chiar muncă la negru. „Mă gândeam la suicid. Eram deprimat”, spune inginerul civil, pe care începutul lui 2022 l-a prins la o firmă de construcții din Timișoara. Muncește intens, dar noii patroni nu i-au dat vreun contract în mână, iar asta îi creează panică. Înțelege că cel mai probabil e un „muncitor la negru”. Încearcă să-și alunge panica din voce și vorbește despre familia sa rămasă în Punjab, un stat din nord-vestul Indiei.
În toți anii ăștia, a rezistat psihic doar datorită soției și celor doi fii ai lor. Degetele bărbatului de 43 de ani se îndreaptă spre telefonul din buzunar, care se deschide cu o fotografie cu familia sa. Deși îi privește pe cei dragi în fiecare zi, nu i-a mai avut aproape de doi ani și jumătate.
Copiii mei plâng de fiecare dată când îi sun. Mă roagă să mă întorc acasă.
Merge până în capătul Pieței Victoriei și își face un selfie cu clădirea Catedralei Ortodoxe. În jurul său plutește un amestec de istorie. De aici s-a proclamat victoria Revoluției din Timișoara în 1989. Dar visurile revoluționarilor s-au stins ca și pentru Gurwinder.
Azi, România este a doua cea mai săracă țară din UE. Și a pierdut 2,4 milioane de locuitori în ultimii 12 ani. Aproape o zecime din populația țării a plecat în străinătate, conform datelor Institutului Național de Statistică.
Același drum al pribegiei l-au bătut milioane de oameni din estul Europei. Milioane și milioane de lucrători care au salvat țările occidentale de deficitul forței de muncă. Dar criza lor de forță de muncă a devenit între timp și criza României.
Pentru a umple golul lăsat de românii plecați în străinătate, zeci de mii de vietnamezi, indieni, srilankezi și nepalezi au venit să lucreze în domenii rămase fără doritori, în special construcții și HoReCa.
România îi atrage pe asiatici cu promisiuni de cazare, masă asigurată și un salariu net de cel puțin 2.200 de lei. Dar promisiunile de acasă nu se potrivesc mereu cu realitatea din acest colț de Europă.
„Legal, am putea să îi plătim cu salariul minim pe economie, dar încurajăm angajatorii să nu facă asta. Oamenii ăștia cheltuiesc mulți bani ca să ajungă aici”, explică Melania Pop, business development manager la agenția de recrutare International Work Finder. Înființată în 2017, agenția intermediază în fiecare lună aducerea a vreo 500 de muncitori străini. Melania lucrează în parteneriat cu agenții din țările de proveniență ale muncitorilor asiatici și călătorește frecvent ca să recruteze direct din Asia.
Riscul exploatării în România
În România, boomul nu este doar al muncitorilor străini, ci și al agențiilor de recrutare. Atrași de obținerea unor profituri relativ ușoare, mulți și-au deschis în ultimii ani agenții prin care aduc muncitori din Asia sau Africa.
„Obișnuiam să avem vreo zece agenții mari, de încredere. Acum sunt din ce în ce mai multe firme mici, care n-au nici măcar un sediu. Dar îi sună pe clienții noștri, pe angajatori, și le promit chiar și servicii gratis”, spune Melania Pop.
În schimb, agenția ei le cere angajatorilor să plătească atât un comision pentru serviciile de recrutare, cât și să acopere toate costurile implicate de obținerea actelor pentru angajarea unui muncitor dintr-o țară terță în România.
La rândul lor, muncitorii străini plătesc mii de euro agențiilor de recrutare din țările lor. De exemplu, tariful cerut unui nepalez care vrea să muncească în România a crescut în ultimii trei ani de la 4.000 la 6.000 de euro.
Dacă angajatorii nu mai plătesc nimic, înseamnă că totul cade pe umerii muncitorului. Acest lucru sporește riscul de exploatare. Sunt agenții care doar încasează banii, fără să se preocupe de condițiile de muncă ori cazare. Muncitorii pot lucra 60 de ore pe săptămână, fără pauză, pe salariul minim pe economie. Asta se întâmplă foarte des.
Deși unele agenții încearcă să asigure condiții bune pentru muncitorii străini, asta nu e o regulă. Când la mijloc sunt intermediari fără scrupule, lucrurile se pot complica, fără ca și cineva să ia apărarea muncitorilor străini din România.
Mirajul Europei
Gurwinder a plătit și el ca să muncească în România. A simțit că doar așa își poate întreține familia, așa că s-a împrumutat cu 4.200 de euro pentru comisionul cerut de o agenție din Punjab. Nu e singurul. Dorința guvernului din țara sa de a transforma regiunea nord-vestică în „grânarul Indiei” a dus la o mecanizare forțată a agriculturii, ceea ce pentru oameni s-a tradus într-o pierdere rapidă a locurilor de muncă. În 2016, aproape jumătate de milion de indieni au plecat la muncă în străinătate doar din Punjab.
Inginerul a muncit un an și jumătate doar pentru a plăti datoria din India.
Apoi a continuat să muncească și să privească și cum acasă se înalță o casă de cărămidă. „E mai bine să muncesc aici, dar mă doare că trebuie să fiu departe de familie. Asta o să fie casa mea. Am făcut chiar și planurile pentru ea”, spune cu mândrie Gurwinder.
Dar în vocea sa e și multă tristețe. Când a aterizat în România, intermediarul de la agenția indiană i-a confiscat pașaportul și l-a condus în Buzău. Aici era cazarea sa, într-un container pe care trebuia să-l împartă cu alți patru muncitori. Era iarnă, căldura era rară în container, iar penele de curent erau frecvente. „Și, mai presus de toate, lucram 60 de ore pe săptămână pentru 465 de euro”, își amintește Gurwinder.
Indianul care a lucrat 10 ani în Dubai și a ajutat la construirea Burj Khalifa, cel mai înalt zgârie-nori din lume, nu se aștepta să dea de asemenea condiții în inima Europei.
Numeroși muncitori indieni, srilankezi și vietnamezi au confirmat că asemenea abuzuri sunt frecvente. Adeseori le sunt confiscate pașapoartele, deși practica este pedepsită de lege, și ajung să primească salarii mai mici decât ce li s-a promis înainte de a se porni spre România.
La fel de comune sunt camerele insalubre, în care străinii sunt înghesuiți cu mulți alți colegi, și programe de muncă de până la 12-13 ore pe zi.
„Vreau să mi se respecte drepturile fundamentale”
Într-un sistem permisiv cu abuzurile, situația poate deveni repede dramatică. Rajendra, un nepalez de aproape 40 de ani, dă exemplu prima sa experiență de muncă în România, la o fabrică de ceramică din Sighișoara.
A ajuns acolo în aprilie 2021, după ce a plătit un comision de 5.000 de euro. „Munceam 12 ore pe zi. În fiecare zi. Aveam o pauză de 20 de minute în care puteam să mănânc. O singură dată pe zi. Era mult prea greu”, explică Rajendra.
Într-o zi, o placă de ceramică i-a sfâșiat piciorul unui coleg nepalez. Bărbatul a rămas cu o tăietură adâncă, iar compania i-a promis că îi va plăti tratamentul, atât timp cât nu va spune nimănui că a avut un accident de muncă. „Dar compania n-a mai plătit pentru nimic. Ne-a amenințat să nu vorbim despre asta. Așa că am plecat. Din 70 de muncitori nepalezi, au rămas doar 10”, spunea Rajendra în decembrie, atunci când își căuta un nou loc de muncă. Vrea să rămână și să-și aducă familia în România.
Deși jurnaliștii au încercat să ceară o reacție de la fosta companie a nepalezilor, nu au primit niciun răspuns.
„Îmi place țara. Mi se potrivește. Am venit aici ca să am o viață mai bună. Nu vreau nici măcar un salariu mare. Vreau doar să mi se respecte drepturile: să am destui bani ca să-mi întrețin familia, să nu muncesc 12 ore fără pauză”, încheie Rajendra.
Rareori, muncitorii străini pot să schimbe lucruri, o dovedește Gurwinder, care păstrează în telefon o fotografie cu greva pe care a organizat-o în vara lui 2020.
Atunci, 40 de muncitori străini au protestat în stradă, cerând să li se înapoieze pașapoartele și condiții mai bune de lucru. Greva a fost un succes. Ambasada Indiei a aflat despre cazul muncitorilor, așa că le-a eliberat pașapoarte noi. Indianul a demisionat și și-a găsit alt job, în Ploiești.
Dar problemele nu s-au terminat aici. Un an mai târziu s-a trezit că e „muncitor ilegal” și că riscă deportarea înapoi în India.
Continuarea, în a doua parte a seriei Visul european al muncitorilor asiatici veniți în România. Această investigație a fost realizată cu ajutorul grantului Modern Slavery Unveiled Grant de la journalismfund.eu.
Editor: Adina Florea
***
Citește și:
