Miron Cozma: „Îmi pare rău că nu l-am dat jos pe Iliescu” | EXCLUSIV

Libertatea: Cum vi se pare Bucureştiul după 23 de ani? Miron Cozma: Înghesuit şi plin de noxe. Ştiţi că media de viaţă în Capitală e de numai 49 de ani? Incredibil, dar adevărat. În ceea ce priveşte oamenii, am rămas plăcut surprins. Când m-au văzut, nişte muncitori au sărit de pe schelă să discute cu mine, iar când am trecut pe lângă o staţie, cetăţenii care aşteptau autobuzul m-au rugat să fac o nouă revoluţie. Cert e că dacă în urmă cu 23 de ani, la mineriadă, “golanii” erau în Piaţa Universităţii, acum toţi golanii s-au mutat în gaşca lui Ion Iliescu. Apropo de mineriada din 1991, regretaţi ceva? Singurul regret e că nu l-am dat jos şi pe Iliescu, după ce a căzut guvernul Roman. Trebuia să fiu un pic mai ferm. Dacă în 1989 Iliescu a dat o lovitură de stat, atunci, în 1991, poate că trebuia ca noi, minerii, să nu plecăm din Bucureşti până nu-l schimbam şi pe el din post. Oricum, pe atunci avea doar o funcţie provizorie, aşa că puteam să-l dăm jos. Culmea ironiei e că, după 23 de ani, Miron Cozma a rămas singurul care mai susţine idealurile din Piaţa Universităţii. Ceilalţi au deveni nişte ciolănari. Nu vă reproşaţi nimic? Păi, minerii au făcut în 1991 ce au cerut cei din Piaţa Universităţii în 1990. Au dat jos guvernul Petre Roman. Lumea ne acuză că am devenit violenţi, dar puţini ştiu că 54 de ortaci au fost împuşcaţi de la buric în jos în faţa Guvernului. Cum să nu se dezlănţuie minerii, când şi-au văzut colegii răniţi? Am probe, nu vorbesc prostii. Deţin expertize balistice cu gloanţe extrase din corpurile minerilor răniţi. Petre Roman să zică merci că a scăpat cu viaţă. Ce vă aminteşte data de 10 ianuarie 1997? Ziua în care am fost arestat pentru prima oară. Ţin minte că se tot discuta despre mine la televizor şi, fiind la Bucureşti, m-am dus la Procuratură să întreb ce şi cum. M-au arestat pe loc. Apoi m-au băgat în arestul dintr-un fost sediu al Securităţii. N-aveam apă, căldură, WC sau saltea pe pat. Din două în două zile, veneau să-mi spună că mă termină. M-am transformat în nebun ca să supravieţuiesc! Apoi, după un an şi jumătate, m-au eliberat. Şi a urmat, tot în luna ianuarie, mineriada din 1999. Aţi privit-o ca o revanşă faţă de autorităţi? Nici vorbă! A fost o mişcare sindicală legală. O motivaţie reală a ortacilor, după ce guvernul decisese să închidă două mine. După episodul Costeşti (când minerii au învins forţele de ordine - n.r.), a urmat “Pacea de la Cozia”, un acord semnat cu premierul de atunci, Radu Vasile, un om depăşit de situaţie. Ştiam că voi fi din nou arestat, lucru care s-a şi întâmplat de altfel, dar am făcut mişto de primul-ministru şi l-am pus să semneze un act în care scria, printre altele, că “liderii minerilor nu vor fi arestaţi”. Evident, nu s-a ţinut de cuvânt şi am ajuns iar în puşcărie. Acum, după atâţia ani, cum vedeţi viitorul? În primul rând, în ceea ce priveşte prezentul, mulţumesc Domnului că împreună cu soţia mea, Marinela, suntem o familie fericită. Ăsta e cel mai important lucru. Despre viitor, anunţ că în 2014 voi candida la Preşedinţie. În momentul de faţă, nu văd nici un politician adevărat, iar cei de acum, de la Putere, nu fac decât să îmi ridice mingea la fileu. În doi ani se vor compromite. Toţi sunt terminaţi şi rupţi de realitate. Numai să nu plesnească mămăliga nemulţumirilor sociale până atunci!