Misiune contra cronometru a polițiștilor din Vrancea, alertați de familia unui bărbat Fitionești care a amenințat cu sinuciderea. Vrânceanul în vârstă de 37 de ani a fost găsit într-o pădure, dezorientat și agitat, la opt kilometri distanță de locuința sa.
Alarma s-a dat luni seară, când o familie disperată din Fitionești a sunat la 112 și a anunțat că un bărbat de 37 de ani a plecat de acasă la volanul mașinii sale, amenințând că-și ia viața. Totul în urma unui scandal familial în care s-au aruncat multe reproșuri.
Imediat după primirea apelului, polițiștii au început căutările pentru găsirea bărbatului cu gânduri sinucigașe.
După câteva ore, vrânceanul a fost descoperit la aproximativ opt kilometri de domiciliul său, către Mănăstirea Mușunoaiele. El se afla într-o zonă forestieră și fără semnal telefonic atunci când a fost găsit de echipele de căutare. Bărbatul nu era rănit, însă era confuz, dezorientat și agitat.
Din cauza stării în care se afla, polițiștii au solicitat sprijinul Serviciului Județean de Ambulanță. Sosit la fața locului, echipajul medical l-a preluat pe tânărul care a vrut să-și ia viața, el fiind internat ulterior la psihiatrie.