Modificările la Codul Penal şi de Procedură penală vor fi trimise săptămâna aceasta în Parlament

Comentează

Modificările la Codul penal şi de procedură penală vor fi trimise săptămâna aceasta în Parlament. Anunțul a fost făcut, luni, de ministrul Justiției, Tudorel Toader. Proiectul este discutat, luni, la Ministerul Justiţiei cu specialiştii din justiţie şi cu reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale din sistemul judiciar. Este a doua dezbatere publică organizată înainte de trimiterea actului normativ la Parlament. 

Ministrul Justiţiei a precizat că cel târziu marţi, proiectul privind reforma justiției, respectiv modificările la Codul Penal și de Procedură penală, va fi prezentat în Guvern, apoi trimis Parlamentului pentru dezbatere și adoptare.

"Vom vedea vedea propunerile, argumentele, vom vedea daca modificăm ceva din proiectul aflat pe site. Azi, cel târziu mâine, îl trimitem la Guvern şi apoi la Parlament, în măsura în care se vor impune modificări", a declarat ministrul. El a adăugat: "Este a doua dezbatere, la orele 12.00.  Sunt confirmări de participare din partea profesioniştilor, specialiştilor în drept, vor fi dezbateri, vom vedea care sunt propunerile, argumentele, contra-argumentele".

Premierul Sorin Grindeanu a anunțat, recent, că Legile Justiţiei, inclusiv cea care priveşte răspunderea magistraţilor urmează să între în dezbaterea Guvernului și apoi să fie trimise la Parlament. Șeful Executivului a mai spus că s-a terminat şi dezbaterea publică cu privire la proiectul de lege pentru transpunerea deciziilor Curţii Constituţionale în Codul penal şi în Codul de procedură penală.

„Cred că la şedinţa de săptămâna viitoare, va veni în Guvern ( pachetul de legi din justiție), se va trimite aviz pozitiv către Parlament”, a spus Grindeanu, precizând că a avut „o discuţie mai lungă” cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, referitor la calendarul privind legile din domeniul justiţiei.

Prim-ministrul s-a referit și la proiectul de lege pentru transpunerea deciziilor CCR în Codurile penale. „S-au luat păreri de la CSM, de la DNA, de la DIICOT, de la Ministerul Public, de la asociaţiile de magistraţi. A avut loc o dezbatere publică inclusiv cu ONG-urile”, a mai spus Grindeanu

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Leonard Manta este multiplu campion european la gimnastică aerobică, proaspăt medaliat cu bronz la Campionatele Mondiale de Gimnastică Aerobică de la Pamplona, Spania. Foto: Gettyimages
Exclusiv
18:00
Prime de 32.000.000 de euro neplătite de stat de doi ani sportivilor români, printre ei campioni europeni și mondiali
Val de rețineri după violențele de la protestul oierilor, poliția a descins în București și 15 județe. Sursă foto: Dumitru Angelescu.
16:10
Reacția AUR după ce doi protestatari violenți din Piața Victoriei au fost arestați: „Nu mai sunt membri de ani buni”
MONDEN
Actrița Hayden Panettiere | Foto: Hepta
17:37
De ce a murit, de fapt, actrița Hayden Panettiere. Anunțul medicilor legiști după autopsie
Arnaud Denis a murit. Actorul de 43 de ani a fost eutanasiat după o operație devastatoare. Sursă foto:Facebook/Arnaud Denis.
17:06
Mesajul sfâșietor al actorului Arnaud Denis înainte de eutanasiere. Povestea care a emoționat Franța
POLITIC
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:54
Siegfried Mureșan a prezentat direcțiile Programului de Guvernare PNL-USR-UDMR fără să discute și cu PSD: „Continuăm reformele realizate de Guvernul Bolojan”
Nicușor Dan a vorbit de la Adunarea Generală a ONU de la New York despre manipularea prin social media
17:11
Nicușor Dan a vorbit la Adunarea Generală a ONU de la New York și despre manipularea prin social media. Cine a fost în sală alături de el
Ultimele știri
19:43
Trump îl invită pe Putin la Summitul G20 de la Miami. Sperăm că va accepta, spune Marco Rubio
19:39
O destinație populară printre români interzice măștile de snorkeling pentru întreaga față. Riscurile la care se supun turiștii care le poartă
19:14
Doi copii și un adult au murit după ce o mașină s-a ciocnit cu un camion, între Pașcani și Brătești. Alte două persoane sunt rănite
19:11
Leonardo da Vinci a desenat acest gândac ciudat acum peste 500 de ani. Ce cred cercetătorii că a vrut să arate
TRENDING
22 sept.
Regula 2:2:2 în cuplu: metoda simplă care previne rutina și reaprinde scânteia dintre parteneri
22 sept.
Modificări importante în grila Antenei 1. Zilele în care Asia Express și Insula Iubiri nu vor fi difuzate
22 sept.
S-a deschis Chitila Plazza, mallul de 8.000.000 de euro și 5.780 de metri pătrați. Marile branduri care pot fi găsite aici
22 sept.
Horoscop 23 septembrie 2026. Peștii culeg unele beneficii de pe urma unor colaborări, a unor afaceri sau indirect, prin partenerul de cuplu
O mireasă și-a înșelat soțul în baia restaurantului bătaie între nuntași și despăgubiri de 40.000 de euro. Sursă foto: Getty Images.
19:00
Și-a înșelat mirele în baia restaurantului, apoi i-a mai cerut și 40.000 de euro. Cele două familii au încins o bătaie ca în filme
pasaport american invelit in folie de aluminiu
18:22
Tot mai mulți turiști își înfășoară pașapoartele în folie de aluminiu, în încercarea de a-și proteja datele. Avertismentul specialiștilor în securitate
Cât costă să zugrăvești o cameră un meșter a cerut 1500 de euro și taxă pentru mobilă. Sursă foto: Profimedia.
18:12
Reacția unui bărbat după ce meșterul i-a cerut 1.500 de euro pentru a-i zugrăvi sufrageria: „Chiar nu cred că e normal”
O fotografie a unui avion alb în zbor, care arată clar partea inferioară și motoarele pe fundalul unui cer albastru pal. Avionul este ușor înclinat în sus, surprinzând momentul ascensiunii.
17:31
Proiectul aviatic istoric prin care parcurgi jumătate de glob fără nicio escală. Câte ore va dura cel mai lung zbor din lume
O femeie cu pantaloni albi și geaca maro, în timp ce duce o valiză mov și se uită la biletul de avion în aeroport
16:56
Cât costă să călătorești singur în vacanță. Destinațiile cu cea mai mare „taxă pe solitudine” și unde poți merge ieftin de unul singur
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
4 fraude online,  semnal de alarma de la Politia Capitalei
15:49
Semnal de alarmă de la Poliția Capitalei: „Prea mulți români își pierd banii din doar câteva click-uri!” Ghid complet împotriva celor 4 mari fraude online
mamă tânără, așezată la o masă, folosind laptopul în timp ce lucrează de acasă cu doi copii jucându-se în fundal, langa o canapea gri
14:59
Părinții singuri pot primi 3 zile în plus de concediu de odihnă. Senatul a votat proiectul
Evenimentul celor de la Caiac SMile a reunit aproximativ 200 de oameni în cele două zile. Foto: Libertatea.
10:46
Cel mai spectaculos drum din țară, parcurs în motocicletă de persoane cu dizabilități: lecția de viață predată timp de două zile pe Transfăgărășan
Ninge viscolit pe Transfăgărășan, iar drumarii intervin cu utilaje și peste 5 tone de sare spre Bâlea Lac. Sursă foto: Meteoplus / Facebook
10:06
Iarna a venit peste noapte pe Transfăgărășan. Ninge viscolit, iar drumarii intervin cu utilaje cu lamă și peste 5 tone de sare spre Bâlea Lac / VIDEO
stalp-energie-cifre-piata-energie
15:13
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză
Bani românești, lei
15:01
Sentimentul economic, între cauză și semnal
Călin Georgescu a ieșit încătușat din sediul DIICOT, după ce a fost reținut 24 de ore. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
22 sept.
„Martirul” Georgescu și aritmetica anticipatelor: cât valorează cătușele la urne?
Nicușor Dan este președintele României din mai 2025. Foto: Hepta
22 sept.
Apocaleapșa după Nicușor