În jurul prânzului, aeronava în care se afla Mohammad Munaf a aterizat pe Aeroportul Henri Coandă din Bucureşti. Teroristul, escortat de agenţi secreţi pe toată durata călătoriei făcute în mare secret, a fost preluat de luptători SIAS înarmaţi care, cu o dubă, l-au dus la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Rahova.
Aici, irakianul va sta 21 de zile în carantină, după care va fi mutat într-o celulă la comun cu alţi infractori. Ca mai toată povestea răpirii jurnaliştilor, şi dispariţia lui Mohammad Munaf are o latură misterioasă. Cetăţeanul irakiano-american, pe numele căruia în mai 2005 fusese emis un mandat de arestare în lipsă sub acuzaţia de terorism, a ajuns, în luna septembrie a aceluiaşi an, în custodia armatei americane cantonată în Camp Crooper din Bagdad, Irak.
De atunci, Munaf a devenit doar o nălucă după care au alergat, timp de zece ani, toate serviciile secrete din România. Spionii români au reuşit până la urmă să-l repereze pe fugar, undeva în Orientul Mijlociu, şi să-l aducă în România pentru a fi încarcerat şi judecat pentru terorism.
Surse neoficiale vorbesc nu doar de o acţiune de spionaj la care au participat agenţi din mai multe ţări, ci şi de anumite negocieri care s-au purtat la nivel înalt pentru ca ghidul jurnaliştilor români să poată ajunge într-o puşcărie românească.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.