„Eco a fost adoptat ca nume al monedei unice a ECOWAS”, potrivit declaraţiei finale a acestei întâlniri între reprezentanţi ai celor 15 ţări membre ale organizaţiei: Benin, Burkina Faso, Capul Verde, Coasta de Fildeș, Gambia, Ghana, Guineea, Guineea-Bissau, Liberia, Mali, Niger, Nigeria, Senegal, Sierra Leone și Togo.

Acest nume a fost luat în discuţie cu ocazia unei întâlniri a comitetului interministerial al miniştrilor de finanţe şi guvernatorilor băncilor centrale, la jumătatea lui iunie, la Abidjan (Cote d’Ivoire), precum şi anul 2020 ca dată de începere a implantării noii monede.

Comunicatul final adoptat sâmbătă la Abuja „reafirmă abordarea graduală pentru adoptarea monedei unice începând cu ţările care ating criteriile de convergenţă” – cum ar fi inflaţie, deficit bugetar -, stabilite deja cu ocazia întâlnirilor pregătitoare.

Principiul unui regim de schimb flexibil şi o politică monetară centrată pe stăpânirea inflaţiei au fost, de asemenea, adoptate oficial.

Discutată de aproape 30 de ani, această monedă unică între cele 15 ţări care formează ECOWAS – dintre care opt utilizează francul CFA, legat de euro potrivit unei parităţi fixe garantate de Franţa, fostul colonizator al regiunii – este văzută ca un pariu riscant de numeroşi analişti, însă ar fi un simbol politic puternic.

Citește și:Cel puțin 36 de persoane au murit în Congo după prăbușirea unei mine de cobalt

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.