Potrivit Gardianul, Moni şi-a negociat onorariul separat de celelalte vedete. În timp ce toţi ceilalţi concurenţi vor fi remuneraţi cu 1.000 de euro pe ediţie, doamna Columbeanu va primi 5.000 de euro dintr-un foc.

0-189256-monica.jpg

„“Dansez pentru tine” este motivul pentru care am rămas în România. Am ajuns la concluzia inerentă de a colabora după îndelungi perioade de curtenire din partea ambelor părţi. Mi-am dat seama că este ceea ce vreau să fac. Voi lupta în primul rând pentru visul unui băiat, dar în acelaşi timp  îmi voi îndeplini şi visul meu de a dansa profesionist, pe o scenă onorantă pentru orice artist”, a declarat Monica.

Cum era de aşteptat, Monica a decis să se mute în Bucureşti pentru că „petrecea prea mult timp în trafic”, iar Iri pare să-i sprijine decizia.

“Soţul meu încearcă să mă susţină în toate deciziile pe care le iau. E conştient că muncesc foarte mult şi că nu e un moft, e o chestiune care ţine de organizare, de o eficientizare la maximum a timpului de care dispun”, a declarat fotomodelul pentru Gardianul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.