Vechea casă, vândută cu 1.700 de lei
Tatăl său, Emil Gabor, a ţinut şi probabil că încă mai ţine şi acum foarte mult la fiica sa cea mijlocie, Monica. Se mândrea mereu cu Moni, că e fată frumoasă şi deşteaptă. Casa pe care a construit-o, prin forţele proprii, şi pe care ulterior a vândut- o cu 1.700 de lei pentru că nu mai avea linişte cu soţia sa, Veronica, o ridicase pentru fete. Alina plecase în Italia. Acasă rămăseseră Monica şi sora sa mai mică, Ramona. Casa nu era (nu este nici acum, după ce noii proprietari i-au adus îmbunătăţiri) vreun palat, dar era casa unde fetele sale au crescut.
“S-a ales praful de tot în momentul în care soţia sa, Veronica, a suspectat- o pe una din rudele lui Emil că-i face farmece. Nu a mai vrut să stea sub nici un chip în casa aia. Însă blestemul pare să fi funcţionat, de vreme ce întreaga familie s-a destrămat, câţiva ani mai târziu”, povesteşte Maria Neacşu, o vecină din Gîşteni.
“Scăpată din mâinile părinţilor, Moni a apucat- o pe o cale greşită. Disputată de clanurile de ţigani din Bacău, ea a ajuns să aibă de-a face cu fel de fel de oameni mai mult sau mai puţin dubioşi şi chiar cu interlopul Nuţu Cămătaru”, după cum povesteşte Dinu Damaschin,. Apoi, l-a cunoscut pe Irinel Columbeanu. Cică a fost iubire la prima vedere, diferenţele de talie şi vârstă dintre cei doi trecând pe plan secund. Acum, Moni a lăsat în urmă trecutul – casa de la Gîşteni, cu wc-ul în curte -, ea beneficiind acum de o vilă impozantă la Izvorani, o limuzină de lux şi şoferi- valeţi.
Mătuşa Maria Benca: «Să vină, că tăiem şi noi un pui»
Maria Benca, sora Veronicăi Bulaica (mama Monicăi Columbeanu), nu şi-a ascuns dorinţa de a o vedea pe nepoata sa vizitând- o, în Fundu Răcăciuni (judeţul Bacău). “Transmiteţi-i să vină şi pe la mine. Să apară şi cu Irinel şi să ia şi fetiţa. Să vină, mamă, că avem ce să le punem pe masă. Ce? Păi, o să tăiem şi noi un pui, că doar nu o să le punem fasole, nu? O să le dăm ţuica cea mai bună, numai să vină şi pe la noi”, ne-a spus doamna Benca.