Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, moțiunea simplă împotriva ministrului sănătății, Nelu Tătaru. Decizia nu are efecte juridice în sensul demiterii ministrului, ci doar efecte politice cu titlu de recomandare pentru premier, potrivit Agerpres.
Moţiunea simplă împotriva ministrului sănătății, intitulată “Sănătatea românilor nu este firmă de pompe funebre”, a trecut de votul deputaților, miercuri.
Moțiunea a fost aprobată cu 164 de voturi “pentru”, 85 “împotrivă” și 48 abțineri, în timp ce doi deputați nu au votat, potrivit Agerpres.
Deputaţii social-democraţi, semnatari ai moţiunii simple, au solicitat demisia ministrului sănătăţii, Nelu Tătaru, motivând că “se ocupă de tunuri, vânzări de mască fără bon, numiri controversate în Consiliile de Administraţie de la Unifarm sau Antibiotice Iaşi”.
În plenul Camerei Deputaților, ministrul sănătăţii, Nelu Tătaru, a spus că “nu ar fi drept” faţă de populaţie şi de corpul medical să plece din funcţie în acest moment şi a mărturisit că şi-ar fi dorit ca și cineva să îi ceară demisia în perioada martie - aprilie, când “se căuta cineva pentru carnea de tun să meargă prin focare”.
Potrivit legislaţiei, adoptarea moţiunii nu duce automat la demiterea ministrului.