Multe rute noi din București în luna octombrie. Unde pot zbura românii, în premieră, și ce curse dispar din orarul de toamnă - iarnă

Comentează

Luna octombrie aduce mișcări importante pe piața zborurilor comerciale din România. În primul rând pentru că o serie de rute sezoniere, pentru destinațiile iunie-septembrie, ies din orarul companiilor de zbor. Pe de altă parte, în program intră rute noi, unele chiar în premieră pentru România și mai ales București, unde e principalul aeroport al țării. Libertatea prezintă cele mai importante mișcări de pe tabloul destinațiilor în care se poate ajunge, pe calea aerului, din capitală.

Ce curse noi intră în orarul companiilor

Animawings lansează chiar în prima zi a lunii o cursă către Sofia, una către Timișoara și una către Suceava. Pe 5 octombrie se lansează rutele către Praga și Tel Aviv, iar pe 8 octombrie către Istanbul. În noiembrie, pe 5, Animawings lansează o cursă și către Munchen.

Wizz Air are și ea destinații noi din octombrie. Din 26 octombrie, va zbura la Brindisi (Italia – de două ori pe săptămână) și Koln (Germania – de patru ori pe săptămână).

Din 27 octombrie, Wizz lansează cursa către Gdansk (Polonia – de două ori pe săptămână). O zi mai târziu, din București se va putea zbura către Pescara (Italia – de trei ori pe săptămână) și Porto (Portugalia – de trei ori pe săptămână).

Tot pe 28 octombrie, Wizz va inaugura cursa către Bratislava (Slovacia), o premieră în România. Aceasta va fi operată de trei ori pe săptămână. București – Praga debutează și ea pe 26 octombrie, cu o frecvență de trei ori pe săptămână.

Pe 26 octombrie, Wizz va intra pe piață cu o nouă rută în premieră absolută. București – Erevan (Armenia) va fi operată de două ori pe săptămână.

O altă cursă în premieră va fi cea dintre București și Turku (Finlanda), de două ori pe săptămână, din 27 octombrie.

De asemenea, București – Bordeaux, de două ori pe săptămână, intră pe 29 octombrie, iar București – Paris Orly și București – Berlin din 26 octombrie.

Ryanair mută și ea pe orarul de toamnă-iarnă astfel: București - Bari (Italia) – din 31 octombrie (2 zboruri pe săptămână), București – Girona (Spania) – din 31 octombrie (3 zboruri pe săptămână), București - Karlsruhe / Baden-Baden (Germania) – din 31 octombrie (2 zboruri pe săptămână), București - Memmingen (Germania) – din 30 octombrie (4 zboruri pe săptămână) și București - Cracovia (Polonia) – din 1 noiembrie (2 zboruri pe săptămână).

FlyOne, o companie din Moldova, intră și ea, din 27 octombrie, cu o cursă directă București – Munchen, care va fi operată de trei ori pe săptămână.

Smartwings, subsidiara Czech Airlines, va zbura din 26 octombrie pe ruta Praga – București. Și o face șapte zile din șapte.

Ce curse dispar din București

Numărul curselor care dispar din București este și el destul de mare, din cauza finalului de sezon. Astfel, Animawings renunță la zborurile către Corfu (Grecia), Ibiza (Spania), Kefalonia (Grecia), Rhodos (Grecia), Tenerife (Spania). În noiembrie, dispare și cursa de Larnaca (Cipru).

Compania turcească Corendon Airlines nu mai zboară nici în Antalya, nici la Alanya.

Norwegian Air Shuttle renunță din 24 octombrie la cursa București – Helsinki, iar din 30 octombrie la ruta București – Stockholm.

După ce a scos din program zborul București – Zadar, Ryanair renunță și la rutele către Chania (Creta) – 24 octombrie, Skiatos (Grecia) – 28 octombrie și Corfu (Grecia) – 29 octombrie.

De asemenea, cursele către Genoa se întrerup pe 24 octombrie. Palermo și Perugia, ambele din Italia, dispar de pe 22 octombrie, respectiv 25 octombrie. La 23 octombrie iese din orar și zborul din capitală către Palma de Mallorca.

Wizz Air, cea mai mare companie care operează în România, închide și ea o serie de rute în octombrie. Dispar astfel: București – Alghero (Sardinia - 25 octombrie), București – Heraklion (Grecia - 25 octombrie), București – Salerno (Italia - 24 octombrie). București – Palma de Mallorca, București – Corfu, București – Zakyntos, Bucurști - Santorini și București – Mykonos au ieșit deja din schemă la finalul lunii septembrie.

Multe curse sezoniere de vor relua anul viitor, în lunile mai-iunie, când reîncepe sezonul.

O schimbare a anunțat și compania națională TAROM, care a decis să elimine taxa de serviciu pentru biletele achiziționate prin intermediul site-ul oficial www.tarom.ro și al agențiilor proprii din România, Bruxelles și Chișinău, la tarifele publicate. Această măsură a intrat în vigoare începând la 28 septembrie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
MONDEN
Andreea Popescu de ziua ei
11:07
Cum se înțeleg Andreea Popescu și Rareș Cojoc după divorț. „E destul de complicat, dar încerc să fac față”
Victoria Răileanu și Liviu Bora în serialul „Destine cu parfum de lavandă” | sursa foto: Antena 1
10:56
De ce nu este „Destine cu parfum de lavandă” la TV azi. Ce difuzează Antena 1 joi, 8 octombrie 2026
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu a ajuns la sediul PSD
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
12:02
Administrația Trump vrea să ceară studenților străini până la 70.000 de dolari pentru a putea lucra în SUA
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
11:23
Când începe vacanța de iarnă pentru elevi și câte zile libere au de Crăciun și Anul Nou
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește