Muncitorii nord-coreeni, exploatați în Rusia, pentru doar zece dolari pe lună: „Trăim mai rău decât vitele”

Comentează

Zeci de mii de nord-coreeni trimiși la muncă în Rusia în cadrul unui program al regimului de la Phenian lucrează în condiții extrem de dificile, sub supraveghere constantă și pentru salarii foarte mici, de numai zece dolari pe lună, dezvăluie un raport întocmit de organizația pentru drepturile omului Global Rights Compliance.

Cercetătorii de la Global Rights Compliance au intervievat 21 de muncitori nord-coreeni care lucrează sau au lucrat pe șantiere din trei orașe din Rusia. Potrivit mărturiilor, aceștia sunt obligați să lucreze până la 16 ore pe zi, de regulă fără zile libere, și trăiesc în condiții insalubre, relatează NBC News și The Moscow Times.

După deduceri și taxele impuse de autorități, ei sunt plătiți cu doar aproximativ 10 dolari pe lună. În schimb, programul, coordonat de stat, ar genera sute de milioane de dolari anual pentru regimul de la Phenian condus de dictatorul Kim Jong-un, un aliat al lui Vladimir Putin.

Sclavie organizată de stat

Muncitorii nord-coreeni sunt obligați să îndeplinească o cotă lunară de 700 de dolari, iar acești bani sunt transferați direct regimului de la Phenian. Dacă nu reușesc să atingă cota impusă, diferența este reportată pe luna următoare - o situație care îi împinge într-un sistem de datorii fără sfârșit și de robie.

Muncitorii intervievați spun că nu au știut pentru ce companii au lucrat, deoarece li s-au luat pașapoartele imediat după sosirea în Rusia și au fost ținuți sub supraveghere constantă de ofițerii nord-coreeni aflați cu ei.

În Rusia, condițiile de viață erau intolerabile. Muncitorii dezvăluie că erau forțați să doarmă în containere supraaglomerate, neîncălzite, infestate cu gândaci de bucătărie și ploșnițe și aveau voie să facă duș doar o dată sau de două ori pe an. Accidentele de muncă și îmbolnăvirile erau ignorate, fiind considerate obstacole pentru îndeplinirea cotelor.

„Trăim mai rău decât vitele”, a rezumat un muncitor în construcții.

Un program de exploatare extins pe fondul strângerii legăturilor între Putin și Kim Jong-un

Autorii raportului notează că strângerea legăturilor între Vladimir Putin și Kim Jong-un a dus la extinderea acestui program de stat, în condițiile în care Rusia se confruntă cu o penurie de forță de muncă din cauza invaziei sale din Ucraina.

Peste 100.000 de cetățeni nord-coreeni lucrează în circa 40 de țări în cadrul unui program organizat de regimul de la Phenian. Muncitorii nord-coreeni sunt angajați în diverse sectoare, printre care construcții, textile, IT, servicii alimentare sau medicină. Cercetătorii de la Global Rights Compliance estimează că acest program aduce aproximativ 500 de milioane de dolari anual în valută regimului condus de Kim Jong-un.

Organizațiile pentru apărarea drepturilor omului atrag atenția că aceste practici încalcă sancțiunile internaționale și reprezintă o formă de sclavie sponsorizată de stat. 

Firmele rusești au cerut 153.000 de muncitori nord-coreeni

Muncitorii nord-coreeni au fost aduși în Rusia mai ales după lansarea invaziei la scară largă din Ucraina, pentru a atenua penuria de forță de muncă. Cifrele exacte sunt necunoscute. Un ofițer de informații sud-coreean a declarat pentru BBC că peste 10.000 de muncitori nord-coreeni au fost aduși în Rusia în 2024, urmând ca alții 50.000 să sosească în 2025.

În iunie 2025, existau 15.000 de muncitori nord-coreeni în Rusia, potrivit lui Pavel Beleneț, asistent al președintelui Consiliului de Administrație al grupului de dezvoltare Eskadra. El prezicea atunci că numărul acestora va crește la 50.000 până la sfârșitul anului, în condițiile în care firmele rusești depusese 153.000 de cereri.

Apel la protecție imediată

Autorii raportului menționează că eliminarea completă a muncii forțate organizate de regimul nord-coreean rămâne obiectivul final, dar, până atunci, muncitorii au nevoie de protecție urgentă.

Cercetătorii de la Global Rights Compliance cer aplicarea strictă a standardelor internaționale de muncă, desfășurarea unei monitorizări independente și implementarea unor mecanisme care să permită lucrătorilor să părăsească aceste programe fără a fi pedepsiți.

„Faptul că muncitorii nord-coreeni continuă să fie trimiși atât de ușor în astfel de programe exploatatoare este extrem de alarmant”, semnalează ei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește