Negocierea cu PSD trebuie să pornească de la ideea că ei dau premierul, spune un lider important al partidului

Comentează

Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a declarat marți, 20 mai, la Digi24, că partidul condus acum interimar de Sorin Grindeanu acceptă negocieri cu PNL, USR și UDMR pentru formarea viitorului Guvern, dar că PSD trebuie să dea premierul, potrivit rezultatului de la alegerile parlamentare din decembrie 2024, câștigate de social-democrați.

„Să vedem ce ni se propune dinspre președintele ales (n.red. - Nicușor Dan), dinspre viitoarea coaliție, partidele care își doresc să facă parte din această coaliție și în funcție de ce se discută acolo vom lua atunci decizia în partid. Nu consider că se numește negociere ceva care începe numai cu linii roșii. Aia nu-i negociere, aia e o preluare în forță. Am insistat să nu dăm azi un vot într-o direcție sau alta”, a spus Alfred Simonis după ședința Consiliului Politic Național în care Sorin Grindeanu a fost ales președinte interimar.

„Există un curent așa, majoritar, în direcția de a rămâne în opoziție, dar nu e nimic decis în acest moment. Cred că trebuie să avem o discuție după ce președintele ales își preia mandatul, să vedem ce își dorește domnia-sa și după aceea să luăm decizia cea mai bună”, a adăugat el.

Simonis a explicat apoi că PSD trebuie să dea premierul, pentru că ei au câștigat alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024.

„Orice negociere cu Partidul Social Democrat trebuie să plece de la o propunere de premier din partea Partidul Social Democrat. Că se ajunge la o altă formulă e posibil, dar de aici trebuie să plece, pentru că aritmetica parlamentară ne arată că PSD este cel mai mare partid din România. Am avut alegeri parlamentare, avem cel mai mare număr de parlamentar și trebuie să ținem cont și de votul acela, nu doar de cel de duminica trecută”, a conchis el.

Sorin Grindeanu a devenit marți, 20 mai, președinte interimar al PSD după demisia lui Marcel Ciolacu. Grindeanu a primit 67 de voturi, contracandidatul său, Daniel Băluță, 14, iar 6 voturi au fost anulate.

Imediat după ce a fost votat, Grindeanu a spus că cei mai mulți lideri vor în opoziție, dar că a primit mandat să poarte discuții cu PNL, USR și UDMR și nu exclude nicio variantă, inclusiv aceea ca PSD să dea premierul în viitorul Guvern. Singura variantă exclusă a fost o coaliție cu AUR.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Trecutul încă vorbește de pe zidurile fostei Uzine Tractorul
Reportaj
10:00
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
Dumitru Stelea (1)
09:31
Un român de 57 de ani a plecat de acasă cu o bicicletă de la Decathlon și un cort. În 100 de zile a parcurs 13.080 de kilometri și a trecut prin 24 de țări
MONDEN
Delia si Andra
10:30
Care sunt cei mai bine plătiți artiști din România. Impresarul vedetelor dezvăluie onorariile lui Smiley, Andra, Delia și Ștefan Bănică Jr.
Alexandru Sautner si sotia lui, Flavia
09:38
Imagini cu familia lui chef Alexandru Sautner. Ce surpriză i-a făcut soția de ziua lui de naștere. „La mulți ani, dragoste!”
POLITIC
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan
10:52
Sorin Grindeanu, replică lui Ilie Bolojan: „Lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie”
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Ultimele știri
11:11
Tavanul unui supermarket din Coreea de Sud s-a prăbușit peste cumpărători: zeci de persoane rănite și peste 60 de oameni evacuați
11:09
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
11:06
Topul celor mai mari producători auto din lume. Doar trei țări sunt din Europa
11:00
Cristian Mungiu vrea să-ți testeze empatia, nu să-ți valideze opiniile, scrie The New York Times. Presa franceză spune că „Fjord” e reacționar
TRENDING
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
07:59
Benzina și motorina s-au ieftinit iar sâmbătă, 10 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Cine transmite Marele Premiu de Formula 1 din Singapore 2026 la TV. La ce oră încep cursa, calificările și sprintul de la Marina Bay
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
fost profesor universitar de 100 de ani, din nou student, se uită la cărțile de pe un raft
08:02
Un fost profesor universitar de 100 de ani s-a înscris din nou la facultate: „Sunt de două ori mai în vârstă decât profesorii de acolo”
O femeie care aranjează cărțile pe un raft
06:00
Cum să-ți organizezi casa cu regula de 80/20: „Mai mult spațiu, mai puțin stres”
O femeie care bagă un pulover alb în mașina de spălat
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Cum menții masa musculară după 40 de ani
16 sept.
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Avion F-18
08:45
Mesaje RO-Alert, emise în Tulcea după ce două ținte aeriene au fost detectate în apropierea graniței cu România. Două avioane F-18 au fost ridicate pentru monitorizare
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Fata de 12 ani urcată cu forța într-o mașină în Teleorman a fost găsită, iar alerta de răpire a fost ridicată
Vama Siret a fost evacuată și închisă vineri seara
07:25
Vama Siret a fost închisă temporar din cauza unei alerte de dronă pe partea ucraineană
logo lib
Analiză
07:00
Experimentul care promite să dezlege misterele autismului și ale epilepsiei. Șoareci cu creier uman, creați în laborator de cercetătorul român Sergiu Pașca
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...