Ministrul a precizat că îi este foarte greu să creadă că Germania este gata să primească un număr mare de muncitori sezonieri din România, țară care este, la rândul ei, afectată serios de coronavirus.
“În orice moment avem foarte multe informații. Mi-e greu să cred că Germania primește 10.000 de oameni deodată, în condițiile în care România este și ea un focar”, a spus Nelu Tătaru, citat de Mediafax.
Aproape 2.000 de persoane din mai multe județe din Transilvania și din Moldova se aflau joi în parcarea din fața Aeroportului Internațional Avram Iancu, Cluj, pentru a pleca cu curse charter spre Germania, la muncă în agricultură.
Directorul aeroportului, David Ciceo, a declarat că în cursul zilei sunt prevăzute 12 curse care pleacă spre destinații din Germania – Berlin, Baden-Baden/ Karlsruhe și Dusseldorf.
La rândul său, prefectul de Cluj a anunțat că firma de recutare care a adus muncitorii la aeroport va fi anchetată.
Mircea Abrudan a spus că oamenii au fost aduși grămadă cu autocarele dimineață, în condițiile în care zborurile charter spre Germania erau programate să decoleze până seara.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_021872716ccfb8a8dcf14f832c241ca6.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_7583377d3ecae6dcfd3271cdfbfd9c40.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_a93747eec1a9a332cd76ce4e77e3eb99.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_6ea7cdcce05ac94614814c9d85611f6a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_c01896f2a209fe1d81eac3fa63a1e990.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_39db1f701ad26604e138b31d15ffc82a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_3efb94aa15b8c61be480c8a8c5697fa7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_0888c4ee27d7de63a5091f59075f252c.jpg)