„Identificarea celor infectaţi ne permite să facem recomandările pe care trebuie să le respecte aceşti pacienţi. Toată ţările din Europa pot să interneze şi să bage în carantină. Ne aşteptăm să crească numărul de cazuri, dar suntem pregătiţi”, a declarat Nelu Tătaru, la Digi24, conform Mediafax.

Acesta a precizat că a fost creat un grup de lucru care va pune în concordanţă criteriile CCR privind carantinarea şi izolarea.

„Motivarea CCR spune ca ordinul de ministru nu are greutatea unui proiect de lege care ar trebui să defineasca internarea, carantina. S-a creat un grup de lucru care va pune în concordanţă criteriile CCR”, a mai spus ministrul Sănătății.

După ce Curtea Constituțională a publicat motivarea deciziei prin care a declarat neconstituționale internarea și carantinarea obligatorii a bolnavilor de COVID-19 prin ordin de ministru, Nelu Tătaru a anunțat că ministerul pregătește o lege care să respecte deciziile CCR.

„Izolarea trebuie să continue, iar recomandările pe care le-am făcut pentru toți pacienți asimptomatici sau cu simptome ușoare trebuie să rămână baza. Dacă pacientul își asumă externarea știindu-se pozitiv, iar ulterior o anchetă epidemiologice îl implică intră sub incidența articolului penal de zădărnicire a combaterii bolilor”, a afirmat Tătaru.

Ad placeholder

CCR a considerat, în motivare, că internarea obligatorie a pacienţilor COVID-19 prin ordin de ministru este o „veritabilă privare de libertate”.

Citeşte şi:

Interviu | Directorul STB, după ce tramvaiele au fost blocate pe șinele distruse de autobuze: „Nu renunțăm la idee”

În Germania, fotografiatul sub fustă sau cu decolteul, fără consimțământ, va fi pedepsit cu închisoarea. Și filmarea persoanelor ucise în accidente va fi sancționată

Profitul net pe 2019 al TVR, 18.000 de euro, scădere imensă față de 2017 și 2018. Doina Gradea, despre management: „Rezultatele bune din ultimii trei ani vorbesc de la sine”

Țiriac, scos din sărite de mărirea pensiilor: „Care e economia? Știți ce a făcut Franța?”
PARTENERI - GSP.RO
Țiriac, scos din sărite de mărirea pensiilor: „Care e economia? Știți ce a făcut Franța?”
Anna Lesko, declarație șocantă despre un concurent: ”M-a distrus, m-a violat!” Ce se întâmplă la Ferma 2020!
PARTENERI - PLAYTECH
Anna Lesko, declarație șocantă despre un concurent: ”M-a distrus, m-a violat!” Ce se întâmplă la Ferma 2020!
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2020. Luna Plină în Berbec | VIDEO URANISSIMA
HOROSCOP
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2020. Luna Plină în Berbec | VIDEO URANISSIMA
INCREDIBIL! A găsit 18 milioane de dolari în peretele unui apartament. A cui a fost locuinţa
Telekomsport
INCREDIBIL! A găsit 18 milioane de dolari în peretele unui apartament. A cui a fost locuinţa