Nemulțumiri în PNL după negocierile cu PSD pe ministere. Ilie Bolojan: „Tragem ministerele din căciulă” - Surse

 8 comentarii
PSD, PNL, USR și UDMR, după prima negociere pentru formarea viitorului Guvern

Partidul condus de Ilie Bolojan este scindat de la venirea acestuia ca interimar, iar mai mulți liberali importanți și cu vechime îi reproșează modalitatea în care a negociat ministerele în numele PNL, în special faptul că „a ales o echipă de negociere fără experiență politică”, au declarat vineri, 13 decembrie, surse din PNL pentru Libertatea.

Cele patru partide au convenit cum se vor împărți cele 16 ministere în viitorul Guvern, adică 7 la PSD, 4 la PNL, 3 la USR și 2 la UDMR, așa cum a scris Libertatea încă de miercuri, 11 decembrie.

Dar discuțiile purtate la Palatul Victoria au produs ecouri în PNL. În analizele separate și în discuțiile private, mai mulți liberali s-au declarat nemulțumiți de faptul că nu se știe ce ministere va primi PNL.

„Bun, rămânem pe varianta cu 4 ministere. Dar hai să vedem exact care sunt. Noi am avut până acum ministere importante, precum Finanțe, Externe, Justiție, Interne, dar nu știm cu ce ne vom alege de acum încolo. Plus că echipa de negociere aleasă de domnul Bolojan nu este deloc experimentată politic”, au spus oameni importanți din partid pentru Libertatea, sub protecția anonimatului.

Și au continuat: „Noi am aflat că la discuțiile care au avut loc cu celelalte partide, când s-a negociat împărțirea ministerelor, domnul Bolojan nu a vorbit aproape deloc sau a spus lucruri bune doar în teorie. Practic, l-a lăsat pe Ciolacu (n.red. președintele PSD și premierul în funcție) să își impună punctul de vedere și să decidă. Așa ceva nu este normal și nu putem fi de acord, chiar dacă nu putem ieși public să spunem asta”.

Liberalii: „Suntem iritați și de stilul prea autoritar de a conduce al domnului Bolojan”

Liberalii au evitat să conteste fățiș modalitatea de negociere, „pentru că, deși suntem iritați și de stilul prea autoritar de a conduce al domnului Bolojan, nu vrem să destabilizăm partidul”, dar au adăugat că „vrem totuși ca aceste lucruri să fie cunoscute”, au precizat pentru Libertatea lideri participanți la discuțiile informale din Partidul Național Liberal care au avut loc miercuri, 11 decembrie, ferite de ochii presei.

Ilie Bolojan a spus însă în ședința informală că, dacă PNL nu se înțelege cu PSD, USR și UDMR pe împărțirea ministerelor, atunci se va trage la sorți. „Dacă nu ne înțelegem, ministerele se vor trage din căciulă”, le-a transmis Bolojan celor din partid, potrivit surselor Libertatea.

Afirmația lui Ilie Bolojan, făcută în ședința secretă a PNL, a fost o trimitere la declarațiile președintelui PSD, Marcel Ciolacu, cel care în ianuarie 2023, înaintea rotației premierilor făcută în vara acelui an, spunea: „Eu să fiu primul ministru, cu un guvern tras în căciulă, prefer să nu conduc un astfel de guvern”.

La negocierile pe guvernare din ultimele zile, purtate la Palatul Victoria cu PSD, USR și UDMR, din partea PNL au participat Ilie Bolojan (președinte interimar PNL), Ciprian Ciucu (prim vicepreședinte PNL) și Adrian Veștea (secretar general PNL). Foștii prim-vicepreședinți Rareș Bogdan și Gheorghe Flutur, dar și fostul secretar general Lucian Bode au fost înlocuiți din conducerea PNL în urma plecării lui Nicolae Ciucă de la șefia partidului.

Discuțiile dintre PSD-PNL-USR-UDMR au loc în contextul în care viitorul Executiv trebuie învestit pe 21 decembrie, iar PSD a anunțat clar că vrea să dea premierul și a pus 5 condiții pentru intrarea la guvernare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (8)
  • Avatar comentarii

    radutatii 13.12.2024, 20:54

    Pentru "greii" PNL a venit oricum scadența. Fiindcă PNL sau se reformează prin Bolojan sau dispare pe urmele PNȚCD. În ambele situații "greii" care au exasperat votanții clasici ai PNL prin aducerea in mod repetat a partidului la remorca PSD vor ieși din peisaj. In liniște sau cu zbateri, dar vor ieși. Chestia e că încă tot nu și-au dat seama cât de gravă este situația.

  • Avatar comentarii

    tomitan 13.12.2024, 21:07

    Care liberali reclama stilul autoritar al lui Bolojan si se plâng de negocieri? Cei care au pierdut alegerile? Cumva se plâng plagiatorii , adică hotii ? Se plange Bode? Bufonul putinist de Someș care a lucrat la Gușă Sputnik TV? Cel care a facut blatul cu Simion in diaspora si a trantit PNL ul? Cine este nemultumit sa plece, Simion ,Șoșo , ambasada Rusiei asteapta cozile de topor din PNL ca sa le recicleze. PS.Precis gasca din jurul lui Rolex Bogdan , urka ca au ramas fara ciolane de ros. Să nd spună " gușistul " de Someș , cate ministere a negociat el cu Simion intr-un guvern AUR-PNL-SOS-POT? Acum ati inteles de ce a puerdit PNL in diaspora in frunte cu Rolex Bogdan ? Cine varsa lactimi de crocodil si ii tresare inima cand aude de Gușă TV? PS.Nu-mi place de Dana Budeanu , dar in cazul " Rujatului" ex-Realitatea TV a avut perfecta dreptate.

  • Avatar comentarii

    CamelianPropinatiu 14.12.2024, 00:00

    PNL e principalul câștigător al ultimelor alegeri.

  • Avatar comentarii

    ArsenieReloaded 14.12.2024, 00:19

    astia au pus un general la conducerea partidului si acum se plang de bolojan ca e autoritar :)

  • Avatar comentarii

    sarivisionyahoo.com 14.12.2024, 11:18

    Au prins glas escrocii,ca si cum nu s ar fi întâmplat nimic

ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
Laura Cosoi
17:24
Cum a apărut Laura Cosoi în prima zi de școală a Verei: „Cât de prețioase sunt toate aceste prime dăți”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
18:37
Ce modele populare de mașini din România își pierd mai mult de jumătate din preț în primii 5 ani. Unele sunt mai ieftine cu 60%
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Protest împotriva turismului excesiv, slogan pulverizat pe o fântână, Campo Santa Margerita, Veneția, Italia, Europa
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
peisaj rural amplasat într-o vale largă, flancată de dealuri, Kosmaj, Serbia
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
Arhipelagul Langkawi din Malaezia | Foto: Profiemdia Images
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!