Vasile şi Sabina Văleanu şi-au unit destinele în 1957, iar de atunci au crescut doi copii, ai lor, şi alte sute de micuţi, cărora le-au fost dascăli. Orice om din localitatea vasluiană Oşeşti îşi aminteşte cum profesorul de geografie Vasile Văleanu şi soţia sa, învăţătoarea Sabina, mergeau împreună la şcoală ţinându-se de mână. Împreună au luat lumea în piept, cu bune şi cu rele, iar în urmă cu trei ani au serbat nunta de aur, deşi Sabina era paralizată de la brâu în jos. Vasile a îngrijit-o, a îmbărbătat-o şi i-a şters de pe obraji lacrimile de neputinţă. Cu toate acestea, el a fost primul care a cedat.
Săptămâna trecută, bărbatul a suferit un atac cerebral şi a fost dus la spital la Iaşi. Rămasă acasă, partenera sa de-o viaţă s-a lăsat pradă deznădejdii şi, la gândul că îl va pierde, în câteva ore a ajuns şi ea la spital, tot cu atac cerebral. Fără ca medicii să ştie că sunt soţ şi soţie, cei doi bătrâni au fost aşezaţi în paturi alăturate, la secţia Terapie Intensivă. Ce s-a întâmplat mai departe i-a uimit chiar şi pe doctori. Deşi starea lui Vasile era gravă, medicii erau încrezători că Sabina se va însănătoşi. Cu toate acestea, în ziua în care bărbatul i s-a stins, starea bătrânei s-a agravat brusc, iar la câteva ore, l-a urmat şi ea… într-o altă viaţă. Au păşit în eternitate braţ la braţ, cu aceeaşi linişte şi seninătate cu care au trăit şi pe pământ. Fiul lor e convins că legătura dintre mama şi tatăl său nu putea fi ruptă. “Părinţii mei au fost foarte ataşaţi unul de altul, îşi împărtăşeau toate gândurile. Culmea este că medicul de la Iaşi mi-a spus că mama are şanse foarte mari să trăiască, apoi nu şi-a putut explica de ce organismul ei a cedat… Eu cred că mama nu a mai vrut să trăiască fără tata…”, povesteşte Cătălin Văleanu.
A înnebunit după moartea soţiei
Un fost profesor din Timişoara a fost găsit mort de frig, ieri dimineaţă, într-un canal din oraş. Rudele spun că bărbatul în vârstă de 51 de ani şi-a pierdut minţile de durere în urmă cu doi ani, după moartea soţiei sale. De atunci, obişnuia să plece de acasă cu zilele, fără ca nimeni să mai ştie de el.