Nicole Ciucă a precizat că în cazul pensiilor speciale, discuția în coaliția de guvernământ se va purta săptămâna viitoare.

„Este un demers care este în continuare la Ministerul Muncii şi urmează ca săptămâna viitoare să avem o discuţie şi pe acest subiect şi vom lua o decizie”, a declarat Nicolae Ciucă.

Despre o finalizare a acestei reforme până la finalul anului, premierul a răspuns: „Vă asigur că va fi finalizat”. 

În ceea ce privește creșterea salariului minim, premierul a anunțat că joi urmează să aibă loc o nouă întâlnire în Consiliul Tripartit pe acest subiect.

„Nu am luat aseară (n.r. – luni) o decizie (n.r. – privind majorarea salariului minim), pentru că ea trebuie discutată şi este, pe bună dreptate, analizată în cadrul Consiliului Tripartit şi apoi vom lua o decizie”, a spus Nicolae Ciucă, potrivit Agerpres.

Premierul a precizat că a avut o întâlnire, săptămâna trecută, cu sindicatele şi cu patronatele pe acest subiect.

„Vom avea încă o întâlnire în cadrul Consiliului Tripartit joi, ca atare, până joi, neluându-se nicio decizie nu mă hazardez să comunic pe acest subiect”, a afirmat Nicolae Ciucă.

FOTO: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.