Cuprins:
Liderul liberal a vorbit despre viața de militar și dragostea pentru Universitatea Craiova, despre planurile pentru salvarea sportului românesc și al sportului de masă, dar și despre controversele politice din ultima vreme: scandalul din coaliția cu PSD, controversele bătăliei de la Nassiriya, dar și totul despre cartea sa și sutele de panouri cu chipul său pe drumurile din România.
PNL are 1.146 de primari și 12 președinți de Consilii Județene
Ciucă se declară optimist că poate ajunge în turul doi al prezidențialelor, deoarece „PNL este un partid puternic”.
„În momentul de față avem 1.146 de primari, 12 președinți de Consilii Județene, avem peste 11.500 de consilieri locali, 350 de consilieri județeni. Este o forță politică plus întreg activul de partid care, dacă stăm să ne uităm doar la rezultatele de la locale, Partidul Național Liberal a fost ori pe primul loc, ori pe locul doi. De aceea sunt foarte optimist”, spune liberalul.
Ciucă spune că, deși PSD a arătat că are o mașinărie de vot puternică, atunci când „a fost vorba de decizii care cu adevărat impactează viața și tot ceea ce înseamnă efectele și consecințele asupra românilor, asupra României, cetățenii au avut grijă să nu lase puterea deplină într-o singură mână.”
Ciucă: „Eu nu mă văd președinte. Să decidă românii”
Legat de declarațiile lui Marcel Ciolacu că l-ar putea propune premier în cazul în care PSD ar câștiga alegerile generale și prezidențiale, liberalul le caracterizează ca fiind doar declarații politice sau ca un semn de slăbiciune.
„Eu am spus că se alintă, pentru că dacă vine cu astfel de propunere, am mai văzut și la alți lideri că vin cu propuneri din interiorul PNL, înseamnă că chiar avem valoare. Iar ei nu au oamenii necesari să ocupe astfel de funcții. Sau se văd deja președinți. Eu nu mă văd președinte. Lăsăm românii să decidă cine va fi președinte și atunci vom decide pe cine vom nominaliza prim-ministru”, a adăugat liberalul.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
DanielDand • 17.10.2024, 09:41
Un partid da corupti în frunte cu PSD-ul trebuie sa ieșim în masa sa votam pe alții acuma trebuie sa suferim 7 ani pentru ca PSD-ul și PNL au angajat 2 milioane da Bugetari rude neamurile lor ,finitu finuta sau varu sa plătim deficitul bugetar ,adica banii cheltuiți Asa ca trebuie sa ieșim la vot on masa sa scăpăm da acești oameni
tomitan • 17.10.2024, 04:59
1."PNL este un partid puternic”- poate pe timpul Bratienilor.A uitat cand el si Bufonul de Someș ,Rolex Bogdan se gudurau pe langa Ciolacu & PSD sa-i treaca pe liste comune la alegeri? 2.Activul de partid, adica sinecuristii.Analfabetii functionali care capuseaza tara .90% din ce intalnesti in administratie ,locala & centrala ,sunt loaze de partid.10% reprezinta adevaratii functionari.Cand o sa iasa si aia la pensie,praful si pulberea o sa se aleaga de tara .O sa devenim un fel de Burkina Faso sau Burundi 3.M-ati tâmpit cu ciomageala aia din Irak,mai au putin si-l compara cu Sven Hassel. Când te uiti la acest Gâgă parca il vezi pe Nilă din Morometii la premilitara.Mos Teaca din cazarma Modrogan 1 PS.Dupa neuronul lui poporul o sa aibe de ales in turul 2 intre Bulă si Gâgă.Iar Bulă chipurile are avantajul bulisorilor de partid.