Duminică, 15 mai, se împlinesc 173 de ani de la naşterea lui Nicolae Grigorescu, artistul considerat unul dintre creatorii picturii române moderne. În ziua de azi, el a devenit cel mai bine vândut pictor român în cadrul licitaţiilor de artă autohtone, cinci dintre primele şase locuri ale topului celor mai scumpe lucrări fiind ocupate de lucrări semnate Nicolae Grigorescu, preţul lor cumulat ridicându-se la 1.030.000 de euro.
Nicolae Grigorescu s-a născut la 15 mai 1838, în localitatea Pitaru, judeţul Dâmboviţa, la 45 de kilometri de Bucureşti, ca al şaselea copil al lui Ion şi al Maria Grigorescu. La numai 7 ani, după decesul tatălui, familia se mută în Capitală, unde, foarte repede, încă de la vârsta de 10 ani, Nicolae începe să lucreze ca ucenic în atelierul pictorului ceh, Anton Chladek.
În scurtă vreme, e capabil să execute icoane pe care le vindea singur la târgurile şi bâlciurile din Bucureşti. Talentul său e remarcat de prinţesa Cleopatra Trubeţkoi, una din marile figuri de boieroaică ale vremii, căsătorită cu un nepot al Ţarului Nicolae I al Rusiei, care îi încredinţează pictarea bisericii pe care tocmai o înălţase în Băicoi, Prahova, unde îşi avea moşia.
Pentru tânărul Grigorescu vor urma cele ale mănăstirilor Căldăruşani, Zamfira şi Agapia, peste tot impresionând printr-o tehnică apropiată de cea a vechilor iconari şi pictori de biserici..
În 1861, la vârsta de 23 de ani, pleacă la Paris, pentru a studia la Şcoala de Belle Arte şi căutându-şi totodată propriul stil, într-o lume artistică dominată de artişti ca Millet, Corot sau Courbet. Intră în „circuitul” artistic, participând cu şapte picturi la Expoziţia Universală de la Paris, în 1867, dar şi la alte evenimente asemănătoare, organizate atât în Franţa cât şi în România. Pădurile şi peisajele franţuzeşti îl vor atrage în aceeaşi măsură ca şi tematica satului şi ţăranului român, motiv pentru care, vreme de aproape două decenii, Grigorescu va pendula între ţara natală şi Franţa.
În timpul Războiului de Independenţă din 1877-1878 este chemat să însoţească armata română în calitate de „pictor de front”, realizând chiar la faţa locului, desene şi schiţe ce vor sta la baza unor viitoare picturi, ca „Atacul de la Smârdan” ori „Santinela”.
Din 1890 de stabileşte la Câmpina, unde se dedică mai ales subiectelor legate de lumea satului românesc. Au devenit faimoase ciclurile de lucrări centrate pe carul cu boi, ciobănaşi sau ţărănci, dar şi peisajele în care pulsa ritmul vieţii acelei lumi.
„Dacă România ar dispărea într-o catastrofă, ea ar putea fi reconstituită din picturile lui Grigorescu”, au spus admiratorii maestrului care, în 1899 este numit membru de onoare al Academiei Române. La 21 iulie 1907, Grigorescu se stingea în casa din Cămpina, la vârsta de 69 de ani, lăsând pe şevalet o ultimă lucrare neterminată, „Întoarcerea de la bâlci”.
Locuinţa maestrului, ce a fost reamenajată în anii 50, fiind declarată muzeu memorial, adăposteşte remarcabile lucrări ale lui Grigorescu şi este deschisă publicului larg, pentru vizitare.
Domină topul actual al celor mai scumpe tablouri româneşti
După mai bine de un secol de la moartea lui, Nicolae Grigorescu a devenit şi cel mai bine vândut pictor roman în cadrul licitaţiilor de artă din România. Dar asta, abia în ultimul an, când lucrările sale au dominat categoric piaţa achiziţiilor în domeniu. Astfel, într-un Top al celor mai scumpe tablouri licitate şi adjudecate la noi în ţară, Grigorescu ocupă primele patru locuri şi cinci din primele şase poziţii, însumând, în total, 1.030.000 de euro.
Astfel, „Ţărăncuţă odihnindu-se”, a fost licitată şi cumpărată, luna trecută, cu preţul de 270.000 de euro, acesta recordul actual pentru o pânză semnată de un pictor roman. O urmează, în ordine, alte trei lucrări grigoresciene: „Cârciumă la Rucăr” – 230.000 euro, „La marginea pădurii” – 200.000 de euro şi „Păstoriţă” – 175.000 de euro. Iar pe locul 6 al acestui Top, se află lucrarea „Car cu boi”, tot a lui Grigorescu, adjudecată pentru suma de 155.000 de euro. Toate tablurile au fost tranzacţionate în cadrul unor evenimente organizate de Casa de licitaţii Artmark.