Ninge în toată țara, sunt sute de utilaje pe drumurile publice. Strat de zăpadă de 15 cm în București, un primar se plânge că luptă cu „nămeții”, dar nu face față: „Am apelat la cei de la spații verzi”

Comentează

A nins abundent în toată țara, s-a depus strat de zăpadă, sute de utilaje au intervenit pe drumurile publice din țară și din București, dar în Capitală sunt primari care se plâng că luptă cu „nămeții”, dar nu fac față. Se întâmplă în sectorul 1.

Vremea s-a schimbat radical în toată țara, în noaptea de duminică spre luni a nins și în București, și în mai multe județe din țară, va continua să ningă, iar în unele zone din Capitală, stratul de zăpadă avea 15 cm la ora 8:00.

În 15 judeţe se intervine pentru deszăpezire

Circulația pe autostrăzile A1 București - Râmnicu Vâlcea și A2 București - Constanța se desfășoară luni dimineață în condiții de iarnă, cu depuneri ușoare de zăpadă pe carosabil, conform Centrului Infotrafic. Utilajele de deszăpezire intervin pentru a asigura fluența circulației.

În urma ninsorilor recente din noaptea de duminică spre luni, drumuri din 15 județe, inclusiv Alba, Arad, Argeș, Călărași, Constanța și Prahova, sunt deszăpezite activ.

Același lucru se întâmplă și în Dolj, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Ilfov, Mehedinţi, Olt, Teleorman și Tulcea.

Pe aceste artere au fost semnalate precipitații slabe sub formă de ninsoare, fără impunerea de restricții de circulație. Se acționează cu utilaje pentru asigurarea fluenței traficului, au declarat autoritățile.

Circulație în condiţii de iarnă pe A1 Bucureşti - Râmnicu Vâlcea şi A2 Bucureşti - Constanţa

În contrast, pe alte rute principale, precum autostrăzile A3 București - Ploiești, A7 Ploiești - Adjud și drumurile naționale DN 1 Ploiești - Brașov și DN 7 Pitești - Sibiu, traficul rutier este fluent, cu carosabil preponderent umed, vizibilitate bună și valori normale de trafic.

Pe timpul nopții nu au fost înregistrate probleme deosebite generate de condițiile meteorologice, a transmis Centrul Infotrafic.

Conducătorilor auto li se recomandă să utilizeze corect sistemele de dezaburire și iluminare, să adapteze viteza la condițiile de drum, să mențină o distanță de siguranță între vehicule și să evite depășirile riscante.

În sectorul 1 din București, deszăpezirea se face cu oamenii de la spații verzi

Primarul sectorului 1 din București, George Tuță, a spus, luni dimineață, că în sectorul său străzile nu sunt deszăpezite, deși s-a intervenit toată noaptea. Edilul vorbește de lipsa dotărilor în cazul operatorului care trebuia să-și facă treaba, astfel că se lucrează cu echipele de la spații verzi.

„Este ora 6:00 și suntem pe teren de peste 9 ore, însă situația nu este deloc bună. Multe străzi încadrate în urgența 0 și 1 sunt încă acoperite de zăpadă, iar pe foarte puține străzi secundare din urgența 2 s-a intervenit până în acest moment. La ora 1:00 am solicitat operatorului suplimentarea intervenției cu cele 27 de utilaje prevăzute în contract, însă acest lucru nu s-a întâmplat”, spune primarul sectorului 1, George Cristian Tuță, într-o postare pe pagina de Facebook.

Cât privește activitatea operatorului, care este monitorizată, edilul a precizat că acesta „nu are nici dotările necesare, nici dorința de a-și îndeplini obligațiile contractuale”.

În consecință, George Tuță spune că a cerut ajutorul echipelor care asigură întreținerea spațiilor verzi, asigurând că „este momentul ca lucrurile să se schimbe (…) în perioada următoare”.

Echipele lui Robert Negoiță caută oamenii străzii când afară ninge

Primarul sectorului 3 din București, Robert Negoiță, spune că Poliția Locală și cei de la DGASPC sunt pe teren, mai ales în perioadele cu ger, pentru a găsi persoanele fără adăpost și a le convinge să meargă în centrele de noapte.

„Acolo au parte de cazare și hrană. Și este cald, desigur. Din păcate, cele mai multe persoane fără adăpost refuză să fie conduse în centre pentru că știu că acolo există reguli ce țin de buna conviețuire și nu doresc să le respecte”, a transmis Robert Negoiță, duminică seara, pe pagina de Facebook.

Deszăpezire cu echipaje în teren, în primăria lui Vlad Piedone

În sectorul 5 din București, se acționează cu 60 de utilaje în teren, sunt 2500 de tone de material antiderapant, se acționează pe străzile principale și apoi pe cele adiacente. De asemenea, primarul Vlad Popescu Piedone a cerut ca echipele să ajungă la lucru mai devreme.

Într-un clip video postat pe pagina de Facebook, edilul era în teren la ora 2:00, alături de echipele de la deszăpezire, care realimentau cu sare, pentru că ninsoarea nu se oprea.

60 de utilaje de dat zăpada, și în sectorul 6 din București

Și în sectorul 6 s-a acționat toată noaptea pe străzi, transmite Primăria.

„Am curățat zăpada de pe carosabil și am împrăștie material antiderapant cu prioritate pe:

  • Poduri, pante, rampe, pasaje, treceri de pietoni și artere principale de circulație;
  • Stații și refugii STB, zona spitalelor, a școlilor, a instituțiilor publice.

80 de colegi au ieșit la dat omătul. De asemenea, am intervenit cu 60 de utilaje. Continuăm și în această dimineață, dar și pe parcursul zilei. Deszăpezim trotuarele”, se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook.

Recomandări pentru șoferi pe timp de ninsoare abundentă

Echipele Secției Autostrăzi acționează permanent cu autoutilaje dotate cu lamă și material antiderapant, pentru a asigura viabilitatea părții carosabile.

„Facem apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condițiile din trafic și să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă”, transmite Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

În contextul ninsorilor abundente prognozate pentru luna februarie 2026, șoferii sunt sfătuiți să conducă preventiv, dar li se recomandă și alte măsuri:

  • este esențial să reduceți viteza și să adaptați stilul de condus la condițiile de drum
  • păstrați o distanță mai mare față de vehiculul din față
  • evitați manevrele bruște, fie că sunt frânări sau schimbări de bandă
  • utilizarea anvelopelor de iarnă verificate
  • curățarea completă a mașinii de zăpadă
  • evitarea depășirilor riscante în zone cu polei sau vizibilitate scăzută.

CNAIR: Nu sunt drumuri închise din cauza ninsorilor

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis luni dimineaţă că, în ciuda ninsorilor recente, nu există drumuri închise. Autorităţile recomandă totuşi prudenţă şoferilor care tranzitează zonele afectate.

„La această oră nu sunt înregistrate drumuri închise din cauza ninsorilor. Însă, având în vedere condiţiile meteorologice din ultima perioadă, recomandăm conducătorilor auto care tranzitează zonele afectate de ninsori să circule cu atenţie şi să permită accesul utilajelor de deszăpezire, acolo unde este necesar”, a declarat CNAIR.

Compania a precizat că drumarii intervin constant pentru curăţarea carosabilului, dar în regiunile unde ninge abundent, zăpada se depune rapid după trecerea utilajelor.

„Pe perioada ninsorilor, nu este posibilă menţinerea drumurilor «la negru», oricât de multe utilaje ar acţiona”, a subliniat CNAIR.

În ultimele 12 ore, CNAIR, prin intermediul direcţiilor regionale, a desfăşurat 1.073 de autoutilaje pentru deszăpezire, împrăştiind 5.330 de tone de material antiderapant şi 11,3 tone de clorură de calciu.

Şoferilor li se recomandă să circule cu prudenţă, să adapteze viteza la condiţiile de trafic şi să utilizeze vehicule echipate corespunzător pentru iarnă.

„Facem apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condiţiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiţii de iarnă şi să se informeze în prealabil cu privire la condiţiile de trafic din zonele tranzitate”, a mai subliniat compania.

CNAIR a asigurat că toate direcţiile regionale sunt mobilizate pentru a menţine drumurile practicabile, însă condiţiile de iarnă necesită o atenţie sporită din partea participanţilor la trafic.

România, sub cupolă de aer polar la -20 de grade

România se află sub o cupolă de aer polar, iar în unele zone, temperaturile minime vor coborî spre minus 20 de grade Celsius.

Mai multe județe sunt sub cod galben de ger, iar meteorologii avertizează că vom îndura frigul cumplit până la mijlocul săptămânii viitoare.

Meteorologii avertizează că în nordul Moldovei, temperaturile minime vor coborî spre -20 de grade în timpul nopților, în timp ce ziua, valorile se vor situa între -8 și -16 grade.

Judeţele afectate de codul galben de ger vor fi: Botoşani, Suceava, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Brăila, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Ilfov, Bucureşti, Prahova, Argeş, Dâmboviţa, Braşov, Covasna, Harghita, Tulcea şi Constanţa.

Conform informării transmise de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în perioada 1 februarie, ora 10:00 – 4 februarie, ora 10:00, vremea va fi deosebit de rece, cu ger îndeosebi în timpul nopților și dimineților, intensificări ale vântului, polei, gheață și ninsoare viscolită.

Strat de 15 cm de zăpadă în București, luni dimineață

Iată cât măsura stratul de zăpadă din Capitală, dar și din alte zone, luni dimineață, 2 februarie, la ora 08, potrivit Meteoplus:

  • 15 cm București Filaret
  • 14 cm Turnu Măgurele
  • 12 cm București Băneasa
  • 12 cm București Afumați
  • 12 cm Bechet
  • 11 cm Zimnicea
  • 9 cm Alexandria.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
MONDEN
Victoria Răileanu și Liviu Bora în serialul „Destine cu parfum de lavandă” | sursa foto: Antena 1
10:56
De ce nu este „Destine cu parfum de lavandă” la TV azi. Ce difuzează Antena 1 joi, 8 octombrie 2026
Valerie Lungu, ALex Gîlcă și Victoria Lungu
10:18
Ce nu s-a văzut la căsătoria Valeriei Lungu cu Alex Gîlcă. Mesajul mamei pentru fiica și ginerele său
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
09:12
Luca Niculescu începe negocierile pentru formarea noului Guvern. Ce condiții au pus până acum PSD, PNL și UDMR
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
11:13
Cum poți afla rapid dacă o poză, un video sau o piesă audio e făcută de AI: instrumentul gratuit lansat de Google
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
11:07
Cum se înțeleg Andreea Popescu și Rareș Cojoc după divorț. „E destul de complicat, dar încerc să fac față”
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește