Astfel, românii vaccinați sau care au trecut prin boală care se întorc din state aflate în zona de risc epidemiologic, excepție cele membre UE, vor trebui să petreacă cinci zile în carantină, în timp ce pentru cei nevaccinați perioada va fi de zece zile.

Între aceste state diferența se face în funcție de apartenența la zona UE. Pentru românii care se întorc din aceste state, vor trebui să stea în carantină, pentru 10 zile potrivit noilor reguli, doar persoanele care nu s-au vaccinat.

În zona roșie se află state cu comunități mari de români precum: Marea Britanie, Franța, Grecia, Spania, Italia, Olanda sau Germania. Pentru aceste state vor sta în carantină 10 zile persoanele nevaccinate.

Pentru alte state aflate în zona roșie, din afara UE, precum Statele Unite sau Canada, și persoanele vaccinate sau trecute prin boală vor sta în carantină cinci zile.

Persoanele care vin din state încadrate în zona verde sau galbenă și prezintă dovada vaccinării, dovada confirmării pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile ori dovada testării negative RT-PCR pentru COVID-19 efectuată cu cel mult 72 de ore înainte îmbarcării vor fi scutiți de carantină.

Anexa-la-HCNSU-nr-2-din-07-01-2021

Tot prin hotărârea adoptată vineri, care intră în vigoare de sâmbătă, s-au anunțat și mai multe modificări privind perioada pe care trebuie să o petreacă în carantină persoanele care se întorc din țari cu risc, sunt contacți direct ai unui caz confirmat sau au un test pozitiv.

Citeşte şi:

Un bărbat a sunat la 112 și a amenințat că își va omorî soția, însă dispecerul i-a închis telefonul în nas. La scurt timp, femeia a fost incendiată

Cine sunt cei doi liberali luați în calcul pentru funcţia de ministru al Digitalizării, după demisia lui Florin Roman

Cinci scriitori vorbesc despre participarea lor la olimpiada de română: „Am bătut câmpii, inventând chiar și un citat dintr-un critic literar faimos și încă în viață”

Urmărește-ne pe Google News
Uluitor cât câștigă Roxana Ciuhulescu la Survivor. Salariul este uriaș, de 20 de ori mai mare decât cel pe care îl are la Ministerul Sportului
PARTENERI - GSP.RO
Uluitor cât câștigă Roxana Ciuhulescu la Survivor. Salariul este uriaș, de 20 de ori mai mare decât cel pe care îl are la Ministerul Sportului
ȘOC! Monica Pop face acuzații grave: 'Totul este o înșelătorie ordinară!'. Halucinant cum sunt păcăliți românii
Playtech.ro
ȘOC! Monica Pop face acuzații grave: 'Totul este o înșelătorie ordinară!'. Halucinant cum sunt păcăliți românii
Poliţistul care a accidentat-o mortal pe Raisa pe trecerea de pietoni a recunoscut scena cu bocancul. Cum îşi justifică, însă, gestul
Observatornews.ro
Poliţistul care a accidentat-o mortal pe Raisa pe trecerea de pietoni a recunoscut scena cu bocancul. Cum îşi justifică, însă, gestul
Horoscop 21 ianuarie 2022. Capricornii sesizează avantajele contextului, dar nu le pot fructifica, pentru că sunt incomplete
HOROSCOP
Horoscop 21 ianuarie 2022. Capricornii sesizează avantajele contextului, dar nu le pot fructifica, pentru că sunt incomplete
Ce arată acele ”Ceasului Apocalipsei” și cât mai avem până la „miezul nopții”. Anunțul oamenilor de știință
Știrileprotv.ro
Ce arată acele ”Ceasului Apocalipsei” și cât mai avem până la „miezul nopții”. Anunțul oamenilor de știință
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
Telekomsport
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale
PUBLICITATE
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale