Poezia „Mama lui Ştefan cel Mare”, scrisă chiar de către Dimitrie Bolintineanu, este muza acestei creaţii care a fost distribuită în exces pe Facebook, dovadă că are succes. În textul de mai jos sunt satirizaţi părinţii copiilor care s-au luptat cu forţele de ordine în faţa liceului, dar şi Victor Ponta, care a condamnat modul de operare al procurorilor, conform ziare.com.
„La Bolintineanu, chiar în faţa porţii
Stau părinţi ciorchine cântărindu-şi sorţii.
Teama-i înconjoară ca un val al nopţii
Şi şoptesc sfielnic ca în ceasul morţii.
Cum odrasla-i scumpă ce la BAC trudeşte,
Tare e stresată şi nu reuşeşte
Să-nţeleagă iota ceea ce citeşte.
Şi-atunci ce să facă? Tace şi plăteşte.
Orologiul bate ziua jumătate.
La liceu în poartă oare cine bate?
E procuratura cu poliţia-n spate
Ce-au venit să umfle loazele pătate.
Cum să-accepte asta mame furioase,
Taţi cu voci de stentor, tzatze curajoase?
Se crucesc în poartă babe curioase.
Care este crima de-au plătit un şase?
„Să lasaţi copiii!!!” – se-auzi deodat’.
Şi ca prin minune toţi au îngheţat.
„Nu e mare lucru dacă au copiat.
Cum să se-antreneze pentr-un plagiat?”
În aceste zile, mai mulţi elevi au sosit la sediul Poliţiei Capitalei unde au discutat cu procurorii despre posibila fraudare a examenului de bacalaureat de la Liceul Dimitrie Bolintineanu. Vinerea trecută, după terminarea ultimei probe a examenului de Bacalaureat, liceenii au fost aşteptaţi de mai multe echipaje de poliţie pentru a fi duşi la audieri în cazul fraudei la Bac, dar până la urmă s-a renunţat la transportarea lor şi le-au fost întocmite procese verbale de citaţie.
Directoarea liceului, Costica Vărzaru, a fost arestată preventiv marţea trecută pentru corupţie, iar la recursul împotriva deciziei, aceasta a declarat că ştia că se strâng bani de către comitetul de părinţi, iar suma de aproape 13.000 de lei ar fi urmat să fie folosită pentru protocolul profesorilor, dar şi pentru a motiva comisia.
Citeşte şi: MAI TARE DECÂT PERLELE DE LA BAC 2013 | Filmuleţul la care o să râzi cu lacrimi! „Sistemul de învăţământ este SLINOS, JEGOS, PUTUROS!” „Eternul CORIGENT LA FIZICĂ” vorbeşte despre ROSTUL examenului de BACALAUREAT  
 
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.