Federația Rusă se confruntă cu sancțiuni fără precedent ca urmare a atacului armat asupra Ucrainei. Dar nu doar elitele și oligarhii sunt afectați de măsurile de la nivel internațional, ci și cetățenii ruși. 

Constantin Vică, lector universitar la Facultatea de Filosofie a Universității din București și director adjunct al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată, crede că atunci când propria țară pornește un război, și cetățenii acesteia au o responsabilitate și prin urmare, restricțiile sunt și pentru ca aceștia să pună presiune pe propriul guvern pentru restabilirea păcii. 

„Nu filarmonicile lumii interzic vocile rușilor, ci Putin interzice vocile cetățenilor ruși”, spune un profesor de la Universitatea București
Constantin Vică, lector universitar la Facultatea de Filosofie a Universității din București. Foto: Vlad Chirea / Libertatea

Libertatea: Este corect să anulăm prezența publică la festivaluri, săli de spectacole sau competiții sportive a rușilor?
Constantin Vică: Cred că ar trebui să facem o distincție. Vorbim de un contract încheiat cu o instituție privată, fie ea filarmonica din München sau de oriunde, instituții independente, care își pot alege colaboratorii și după alte principii decât cele estetice.

Reportaj Libertatea la punctul pe unde fug rușii în Finlanda, înainte ca și aici să se închidă granița: „Mama este fan absolut al lui Putin, dar mi-a zis să plec din țară”
Recomandări
Reportaj Libertatea la punctul pe unde fug rușii în Finlanda, înainte ca și aici să se închidă granița: „Mama este fan absolut al lui Putin, dar mi-a zis să plec din țară”

Nu cred că cineva, de oriunde din lumea asta, filarmonicile în acest caz, interzice vocile de orice tip ale cetățenilor ruși. De fapt, există cineva care le interzice: Vladimir Putin! El este cel care închide gura opoziției sau oricui are o altă opinie.

Constantin Vică:

În ultimele zile am văzut pe rețelele sociale foarte multe voci ale cetățenilor ruși care au tot felul de atitudini, unele chiar belicoase, și care nu au fost interzise. Dar majoritatea vocilor pe care le aud din Rusia, care se mai pot auzi la noi, sunt mai degrabă voci îndurerate, voci care recunosc că acest război nu este drept, voci care nu se aliniază narațiunii pe care o construiește Vladimir Putin de peste 20 de ani.

„Cultura elitelor din jurul lui Putin este o cultură a destrucției”

– Dar artiștii?
– Ce se întâmplă cu o serie de artiști, care sunt la curtea țarului, nu vine din partea unor state. Niciuna dintre sancțiuni nu vizează elitele culturale, artistice ale Rusiei. Nu am auzit până acum să existe un mare artist rus care să nu-și mai poată folosi iahtul. Dimpotrivă, a apărut în The Guardian, deci un ziar de stânga din Marea Britanie, un editorial extraordinar al lui Vladimir Sorokin – care este probabil unul dintre cei mai mari prozatori ruși din acest moment – în care ne povestește ce structură piramidală are puterea în Rusia, de ce este un stat autocrat și de ce Rusia are șansa acum, cu prețul vieții altora, din păcate, de a depăși Evul Mediu.

Mobilizarea parțială, referendumurile din teritoriile ocupate și șantajul nuclear sunt strâns legate între ele. Noul scenariu al Kremlinului, văzut din Ucraina
Recomandări
Mobilizarea parțială, referendumurile din teritoriile ocupate și șantajul nuclear sunt strâns legate între ele. Noul scenariu al Kremlinului, văzut din Ucraina

Perspectiva aceasta am găsit-o, într-o altă formă, și la Roman Shamolin, antropolog și filosof din Rusia, care a publicat în Novaia Gazeta un articol în care explică că, din păcate, cultura elitelor din jurul lui Putin este o cultură a destrucției, a morții, a războiului, o cultură nostalgică după o vreme despre care nu știm niciodată cum a fost cu adevărat.

Gherghiev, care este un mare artist, nimeni nu poate să-i retragă acest titlu pe care l-a câștigat prin muncă și talent, se află sub un contract cu o filarmonică din Germania care în acel moment a luat decizia, spre binele acelei filarmonici, să nu mai colaboreze cu el. El a avut în toată săptămână trecută timp să-și exprime o poziție sau să ia poziție. Nu a dorit să facă asta.

Constantin Vică:

„Un stat terorist cu propriii cetățeni”

Deci trebuie să facem o diferență între oligarhi și oameni simpli?
– Facem distincția aceasta, care cred că e foarte importantă, între Putin și elita care există acum la Kremlin, pe de o parte, și armata care merge la ordin, pe de altă parte. Există o libertate a conștiinței și un drept al militarilor de a spune nu și am văzut că s-a întâmplat asta cu forțele navale care au făcut un fel de mutiny (revoltă) și nu au mai început operațiunea de ocupare a Odesei, au spus diverse surse, acum câteva zile. 

Deci îl avem pe Putin cu acoliții săi, elita politică, oligarhii care îl susțin, această armată cu generali care poate să spună nu și avem, bineînțeles, o populație.

Constantin Vică:
Ziar din Ungaria, despre dezvăluirile din Libertatea: „Mișmaș obraznic. În timp ce Putin amenință cu arma nucleară, armata română vrea să mute un radar NATO pentru un depozit Lidl”
Recomandări
Ziar din Ungaria, despre dezvăluirile din Libertatea: „Mișmaș obraznic. În timp ce Putin amenință cu arma nucleară, armata română vrea să mute un radar NATO pentru un depozit Lidl”

Discursul care a existat și în social media, și oficial – pe care l-am văzut și la ONU – nu a fost îndreptat împotriva populației. Întrebarea se adresează celor din elită și acelor oligarhi care stau în piramida puterii pe care Sorokin o vede acum că se descompune. Ei sunt „opricinicii” (forța militară, aristocrații care erau apropiați ai țarului Ivan cel Groaznic, n.r.), care au creat, în ultimii 20 de ani, un stat terorist în raport cu propriii cetățeni. Fiindcă în Rusia nu există libertate de exprimare.

„Nu filarmonicile lumii interzic vocile rușilor, ci Putin interzice vocile cetățenilor ruși”, spune un profesor de la Universitatea București
Polițiștii ruși rețin o participantă la un miting de protest față de războiul împotriva operațiunii militare a Rusiei în Ucraina, la Moscova, Rusia, pe 6 martie 2022. Foto: Profimedia

„Războiul care scoate la iveală puroiul”

Sancțiunile economice îi ating însă și pe cetățenii ruși, suferă și ei…
– Mai facem o distincție între sancțiunile impuse de UE și de alte state și sancțiunile unor entități private, companii. Sunt două lucruri diferite. Sunt companii care au considerat că nu-și pot pune brandul acolo unde curge sânge și mi se pare cel puțin decent. De ce n-au făcut chestia asta de mai multă vreme, acum cinci ani, zece ani? Asta este o întrebare bună și ne spune ceva despre imensa caracatiță a banilor și a intereselor financiare care unește subteran tot felul de figuri politice, economice, nu doar din Rusia, ci din întreaga lume. 

Nu este doar un război local, ci este un război care scoate la suprafață un rău și un puroi care exista de multă vreme în această lume globală și care e legat, inevitabil, de interesul pentru bani și pentru putere.

Constantin Vică:

Oamenii de știință în momentul actual sunt însă primiți peste tot. Noi chiar am avut oportunitatea și am vrut să mergem la o conferință la Sankt Petersburg, nu s-a pus niciodată problema ca în planul acesta al cunoașterii, al științei, al artelor, să ne vedem diferit, pentru că atunci când faci știință, nu ai naționalitate, nu ai etnie.

Acum v-ați mai duce?
– Acum nu cred că am mai avea voie să mergem, dar dacă mâine am primi un semnal de la Liov, de la Kiev, de la Sankt Petersburg sau Moscova să facem o întâlnire undeva și să discutăm războiul acesta, sau pe Zoom, bineînțeles că am participa. 

Și ar face-o și colegii noștri de la Oxford, Basel sau din SUA. Bunul fundamental care s-a pierdut acum este pacea, oamenii își dau seama cât de importantă e de-abia când o pierd.

Constantin Vică:

În momentul actual ne uităm mai degrabă la faptul că un dirijor – că e vorba până la urmă de cazul unui singur dirijor care a participat la propaganda lui Putin, nu sunt o mie de cazuri – nu s-a dezis sau nu a oferit niște nuanțe, nu nouă, că nu cu noi trebuie să discute, ci în primul rând cu angajatorul, care până acum l-a stimat și l-a susținut.

Adică faima de care s-a bucurat până acum trebuie să fie răsplătită într-un astfel de moment cu o luare de poziție?
– Exact, faima aceea este scena pe care el putea să-și împlinească rolul de „zoon politikon”, animal social care înțelege treburile cetății. Consider că artiștii niciodată nu au fost doar undeva în lumea lor, cum nici oamenii de știință nu sunt doar undeva în lumea lor.

Dar se declară apolitici…
– A fi apolitic nu este cu putință, este o minciună. Poți să fii apolitic în vremuri de pace, dar Gherghiev n-a fost apolitic, el este un artist acolit al acelei elite și al lui Putin. 

Nu vorbim despre un tânăr violonist care în acest moment ar fi de trei ani într-o filarmonică și nimeni nu-l mai lasă să cânte fiindcă e rus.

Constantin Vică:

Oamenii de știință, artiștii, oamenii de cultură, cei care facem educație nu aparținem unei națiuni. Da, prin naștere, convențional, aparținem, dar noi de fapt aparținem lumii spiritului, aparținem acestei lumi a ideilor pe care încercăm să o împărtășim tuturor pentru că lumina ideilor nu ține de unde te-ai născut și cine ești, dacă ești rus sau român sau african sau australian. Pur și simplu e o lume a tuturor.

Nu contează cu cine ai ținut până atunci, în moment de război trebuie să ceri pacea, încetarea războiului, nu există alte interese dacă ești artist, om de știință sau sportiv. Să nu uităm că sunt atâția sportivi în Rusia care au ieșit și au spus că lor le e rușine cu ce se întâmplă și că ei nu mai pot reprezenta Rusia în competiții.

În cazul sportivilor, e o discuție mai complicată. Mai ales în competițiile internaționale, ei reprezintă o țară. Eu dacă mă duc la o conferință nu reprezint România, ci lumea asta a ideilor.

În lumea noastră, ideile mor în locul oamenilor, în lumea lui Putin, oamenii mor în locul ideilor.

Constantin Vică:

Amenințarea cu războiul atomic? „E terifiantă”

– Ce credeți despre amenințarea nucleară?
– În momentul actual trăim sub o amenințare nucleară. Amenințarea a fost dintr-odată scoasă de la naftalină și nu doar spusă, ci și arătată. Misilele sunt pregătite, totul e pregătit „în scop defensiv”.

Această iresponsabilitate a fost taxată într-o oarecare măsură la ONU când diplomații s-au ridicat și au plecat de la discursul ministrului de externe rus. Nimeni nu i-a închis gura lui Sergei Lavrov, pur și simplu ne-am întors cu spatele pentru că nu poți să-l privești în ochi și să-l asculți pe cel care te amenință cu riscul existențial. E terifiant.

– Avem și interzicerea unei părți a presei ruse în Europa și alte state. Vorbim de o cenzură?
– Peste tot în lume există aceste CNA-uri care permit sau nu emisia pe unde. Este dreptul oricărui stat de la un punct încolo de a considera că e în interesul său să nu lase propria populație să fie otrăvită de organisme media, cu atât mai mult cu cât ele sunt legate direct de statul rus, sunt agenții de propagandă ai statului rus. Nimeni nu a interzis, de exemplu, să citești știri din perspectiva rusă, ai acces la forumuri sau site-uri oficiale din Rusia, bineînțeles, dacă nu sunt atacate de Anonymous.

Nu știm cât din populația rusă își dorește acest război fiindcă nu există niciun fel de transparență. De asta a și pierdut în prima săptămână Putin războiul informațional. El cu ce poveste a venit, el ce a spus și celorlalți dincolo de propriul popor? A repetat aceleași chestii propriului popor, dar până la urmă el a invadat un alt stat și ar trebui să le vorbească și celorlalți, dar el pe ceilalți i-a invitat la trădare.

„Nu filarmonicile lumii interzic vocile rușilor, ci Putin interzice vocile cetățenilor ruși”, spune un profesor de la Universitatea București
Președintele rus Vladimir Putin și liderul Belarus Alexandr Lukașenko urmăresc exercițiile cu rachete balistice și de croazieră din centrul de situație din Kremlin sâmbătă, 19 februarie 2022. Exercițiul forțelor strategice de descurajare a fost planificat pentru a verifica pregătirea organelor militare de comandă și lansare, echipajelor de luptă, echipajelor navelor de război și transportatoarele strategice de rachete de a-și îndeplini sarcinile, precum și fiabilitatea armelor forțelor strategice nucleare și nenucleare. Foto: Profimedia

„A interzice acum un curs despre Dostoievski este o greșeală”

– A existat și acest episod de la o universitate din Milano care a interzis cursul despre Dostoievski. Apoi și-a retractat decizia. Cum ați evalua acest moment?
– Există o autonomie a universităților. Atunci când ai autonomie și ai făcut o greșeală, dacă ți-o sesizează cineva, autonomia te va ajuta să o repari, să o recunoști. Ceea ce a și făcut această universitate. Bineînțeles, a interzice acum un curs despre Dostoievski sau Lev Șestov sau despre Iuri Mamleev, alt prozator rus, sau chiar despre politica externă a Rusiei este o greșeală. 

Decizia probabil a fost luată din presiune, frică, dintr-o dorință de bravură, nu știm exact. Faptul că universitatea a revenit asupra deciziei arată cât de important este să lași universitățile libere, pentru că atunci când primesc diverse semnale, se repliază.

Constantin Vică:

Dostoievski a fost un mare critic și al Occidentului, al raționalismului vestic, îl vedea ca pe un mare palat de cristal în care oamenii sunt înnebuniți, un mediu distopic, dar a fost și un critic al Rusiei și al Imperiului Țarist, a făcut și închisoare grea, ocnă. 

Aici cred că a fost pur și simplu o grabă și o lipsă de echilibru în gândire, dar care a fost rectificată, pentru că universitarii au avut, prin autonomie, această libertate de a-și da seama că greșesc.

Au și cetățenii ruși aceeași libertate?

Măsurile propuse de Immanuel Kant 

– În ultimii ani, științele educației vorbesc despre predarea istoriei ca pe o poveste frumoasă. Doar că nu mai e nimic frumos în ce vedem de două săptămâni. Și totuși, care ar fi lecțiile istoriei pe care o trăim azi?
– Istoria nu este un loc al bucuriei, ci un loc continuu al disperării, al morții, al dispariției, asta se întâmplă și în plan biologic și social. Dar oamenii nu trebuie să fie înfricoșați de studiul istoriei, în schimb ar trebui să fie înfricoșați de puterea pe care anumite figuri istorice, autocrate, dominatoare totalitare o capătă. Aceasta e o lecție permanentă a istoriei: mai devreme sau mai târziu se ridică un astfel de autocrat, o astfel de persoană care trăiește din răspândirea fricii sau din anumite plăți pe care le face propriilor „opricinici” care vor imprima și ei mai departe frica.

L-am adus cu mine pe un fost cetățean al Kaliningradului, o enclavă a Federației Ruse în interiorul Uniunii Europene. (deschide o carte de pe birou). Ei bine, un fost cetățean al Kaliningradului, fostul Königsberg, a fost Immanuel Kant și el, printre multe altele, are un text care s-ar traduce așa: „Spre pacea eternă” și e scris acum mai bine de 200 de ani, în 1795.

El prezintă în câteva articole liniile pe care statele ar trebui să le urmeze în vederea unei păci eterne:

– „niciun tratat de pace nu trebuie validat ca atare, dacă a fost încheiat sub rezerva tacită care păstrează substanța unui viitor război”. Din păcate, în anii 90, Ucraina a fost singurul stat care a acceptat denuclearizarea în schimbul unei garanții de la Federația Rusă și Statele Unite. Federația Rusă nu că nu și-a respectat garanțiile, ci le-a călcat în picioare. Acea înțelegere care venea să garanteze pacea în lume a fost încălcată de cel care trebuia să fie garant, adică Rusia. Ceea ce au făcut rușii nu au făcut sub rezerva unei păci, ci sub rezerva așteptării unui moment în care Ucraina va fi reintrodusă abuziv în mama Rusie”;
– „niciun stat independent, mic sau mare, nu trebuie să poată fi dobândit de către alt stat prin succesiune, schimb, vânzare sau donație”;
– „armatele regulate trebuie desființate complet”. Statele Occidentului au început să facă asta, armatele regulate erau cele în care toată lumea participa la război. Astăzi, doar câteva state ale lumii le-au mai păstrat;
– „niciun stat nu trebuie să se amestece cu forța în constituția și conducerea altui stat”. Este fix ce încearcă Rusia să facă acum;
– „nu trebuie să se permită niciunui stat în timpul războiului astfel de ostilități față de altul care să facă imposibilă încrederea reciprocă într-o pace viitoare”.

De două ori au avut loc convorbiri de pace între Rusia și Ucraina și în ambele momente Rusia a continuat să bombardeze. În timpul discuțiilor de pace, Rusia nu face nici măcar acest gest minimal de a opri focul.

Din păcate, Rusia reduce total încrederea într-o pace viitoare. Cetățeanul din Kaliningrad, Immanuel Kant, are dreptate, nu există niciun semn din partea Rusiei lui Putin că își dorește pacea și asta este înfiorător. 

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Noi imagini cu bătaia dintre Anamaria Prodan și Reghecampf » De la ce a plecat totul
GSP.RO
Noi imagini cu bătaia dintre Anamaria Prodan și Reghecampf » De la ce a plecat totul
PROBLEME în cuplul regal! Decizia şoc luată de Regele Charles. Camillei nu i-a picat deloc bine
Playtech.ro
PROBLEME în cuplul regal! Decizia şoc luată de Regele Charles. Camillei nu i-a picat deloc bine
Acum totul e clar! Ce s-a întâmplat cu Patrick Mouratoglou și soția, după divorțul Simonei Halep
Viva.ro
Acum totul e clar! Ce s-a întâmplat cu Patrick Mouratoglou și soția, după divorțul Simonei Halep
Scandal răsunător în gimnastică: Amalia, o sportivă de 15 ani, ar fi amenințat că se sinucide din cauza abuzurilor de la antrenamente
Observatornews.ro
Scandal răsunător în gimnastică: Amalia, o sportivă de 15 ani, ar fi amenințat că se sinucide din cauza abuzurilor de la antrenamente
VIDEO | Avionul din care au căzut bucăți de metal, la scurt timp după decolare. A lăsat în urmă „jet de scântei”
Știrileprotv.ro
VIDEO | Avionul din care au căzut bucăți de metal, la scurt timp după decolare. A lăsat în urmă „jet de scântei”
Video şoc! Avem imaginile bătăii dintre Reghe şi Prodanca în plină stradă! Atenţie, filmare cu puternic impact emoţional! Exclusiv.
FANATIK.RO
Video şoc! Avem imaginile bătăii dintre Reghe şi Prodanca în plină stradă! Atenţie, filmare cu puternic impact emoţional! Exclusiv.
Video complet! Ce se întâmplă cu câteva secunde înainte de bătaia dintre Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf. Abia apoi totul a escaladat în violenţă: "Ai filmat?"
Orangesport.ro
Video complet! Ce se întâmplă cu câteva secunde înainte de bătaia dintre Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf. Abia apoi totul a escaladat în violenţă: "Ai filmat?"
Horoscop 25 septembrie 2022. Berbecii au la dispoziție o zi care aduce un dinamism special, care îi invită la modificarea condițiilor de trai
HOROSCOP
Horoscop 25 septembrie 2022. Berbecii au la dispoziție o zi care aduce un dinamism special, care îi invită la modificarea condițiilor de trai
Zenbook Pro 14 Duo OLED (UX8402): device-ul de care nu vei dori să te desprinzi
PUBLICITATE
Zenbook Pro 14 Duo OLED (UX8402): device-ul de care nu vei dori să te desprinzi