Elena și-a pierdut vocea, dar tot vrea să-și spună povestea traumatizantă: cum a fost violată ore în șir de doi soldați ruși, doar pentru că soțul ei este soldat ucrainean. 

Declarațiile femeii confirmă temerile organizațiilor pentru drepturile omului că Rusia folosește în mod deliberat agresiunile sexuale ca armă în războiul împotriva Ucrainei, notează AFP.

Oroarea s-a petrecut în după-amiaza de 3 aprilie, în regiunea Herson, din sudul Ucrainei.

Luată cu forța de la rând de la pâine: „Este soția unui soldat ucrainean”

„Pe la ora 3 după-amiaza, am plecat la un magazin alimentar, să cumpăr pâine. În timp ce așteptam la coadă, au intrat soldați ruși și au început să vorbească cu clienții”, relatează Elena.

„Nu am înțeles despre ce este vorba”, spunea ea. Dar, apoi, un bărbat din rând a arătat-o ​​cu degetul și le-a spus militarilor ruși: „Ea este soția unui militar. Războiul a izbucnit din cauza unor asemenea oameni”.

Femeia a fugit spre casă, dar soldații au urmat-o. „Au intrat pe ușă în spatele meu. Nu am avut timp să-mi scot telefonul și să sun pentru ajutor”, spune ea. 

„M-au întins pe pat și m-au dezbrăcat, apăsându-mă cu mitraliera”

„Fără să spună un cuvânt, m-au întins pe pat, m-au apăsat cu o mitralieră și m-au dezbrăcat”, descrie situația Elena și izbucnește în plâns.

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

Uneori mă certau, apoi își spuneau unul altuia: E rândul tău! Coșmarul s-a încheiat după ore în șir, la 4 dimineața, când au fost sunați să revină la regiment.

Elena:

Până acum, Elena nu a vorbit cu nimeni despre viol, nici măcar cu soțul ei, nici cu un medic sau cu psiholog. „Sunt moașă și m-am ajutat singură”, spune ea

Elena a părăsit orașul în care a trăit momentele de groază și se află acum în relativă sigurantă la Zaporojie, în sudul țării. A fost ultima din familia ei care a plecat.

„Ar putea fi sute de femei și fete violate”

Chiar la începutul războiului, și-a trimis cei patru copii într-un loc sigur. Soțul ei, care lupta de doi ani cu separatiștii proruși în Donbas, a fost recrutat.

Când a fost întrebată ce va urma în viața ei, primul impuls a fost să plângă și să spună: „Nu vreau să mai trăiesc!”.

Elena are însă patru copii, motive suficiente să trăiască.

Experiența traumatizantă a Elenei nu este un caz izolat. Până acum, doar șapte femei violate au sunat la numărul de urgență al organizației ucrainene pentru drepturile femeilor La Strada. Însă „ar putea fi sute sau mii de femei și fete agresate”, spune Alina Krîwuliak, care conduce ONG-ul.

Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis
Recomandări
Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Foto cu caracter ilustrativ: EPA

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI