Aşa se face că, s-a remarcat o creştere cu peste 200% a debranşărilor în anumite judeţe ale ţării în 2011, comparativ cu 2010, potrivit estimărilor Ariston Thermo România. Conform calculelor companiei, cea mai mare creştere a numărului de debranşări a fost înregistrată în judeţul Galaţi, de 220%, urmat de Timiş (195%), Neamţ (150%), Argeş (142%), Călăraşi (133%) şi Constanţa (100%). În ceea ce priveşte numărul de debranşări, cele mai multe au fost realizate în 2011 în judeţul Timiş, unde circa 8.000 de proprietari de apartamente au renunţat la sistemul centralizat de încălzire. “Principala explicaţie pentru care Timiş este, în 2011, în topul judeţelor în ceea ce priveşte numărul de apartamente debranşate, cu o diferenţă de aproape 200% faţă de anul precedent, este experienţa unei ierni cu facturi mult mărite. În această zonă, românii au simţit creşterea costului de facturare al gigacaloriei încă din 2010, deoarece autorităţile locale nu au mai putut suporta partea de subvenţie ce le revenea”, a declarat Cătălin Drăguleanu, Director de Vânzări Ariston Thermo România. Un alt judeţ care se află în top în ceea ce priveşte numărul de apartamente debranşate în 2011 este Argeş (peste 7.700 de apartamente), urmat de Braşov şi Iaşi (cca. 7.000 de apartamente).
Estimările Ariston Thermo România mai arată că în ultimii 10 ani sistemul centralizat de termoficare a pierdut peste 1 milion de abonaţi. Astfel, dacă în 2002 acesta deservea 2,5 milioane de apartamente, în acest moment are doar 1,47 de milioane de beneficiari. De asemenea, potrivit calculelor companiei, numărul apartamentelor ce sunt dotate cu centrale termice l-a depăşit pe cel al apartamentelor branşate, ajungând la peste 1,55 milioane.
“În 2011 foarte mulţi români au rămas captivi la sistemul centralizat de încălzire din cauza faptului că anunţul Guvernului privind eliminarea subvenţiilor a venit prea târziu dar şi din cauză că au aşteptat să vadă ce impact va avea această măsură. Creşterea costurilor de încălzire a fost însă puternică şi s-a resimţit sensibil în buzunarele românilor care vor începe să se gândească cât mai serios la o alternativă”, a afirmat Cătălin Drăguleanu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.