Potrivit anchetatorilor, în total, călugărița Mary Margaret Kreuper, acum în vârstă de 80 de ani, a delapidat peste 800.000 de dolari din fondurile școlii, pe care i-a cheltuit în cazinouri şi pe sejururi turistice scumpe.

Asta cu toate că, în urmă că mai bine de 60 de ani, călugărița din ramura americană a ordinului catolic al Surorilor Sfântului Iosif din Carondelet, fondat în 1650 la Puy-en-Velay, în centrul Franţei, jurase că va rămâne săracă.

Mary Margaret Kreuper şi-a recunoscut vinovăţia în această escrocherie anul trecut. „Am păcătuit, am încălcat legea şi nu am nicio scuză”, a declarat în faţa instanţei această călugăriţă în vârstă de 80 de ani, citată de Los Angeles Times.

Infracţiunile comise de Mary Margaret Kreuper constituie „o încălcare a jurămintelor, a poruncilor, a legii şi mai ales a încrederii sacre pe care atât de mulţi oameni mi-au acordat-o”.

Frauda a fost descoperită în urma unui audit, după ce directoarea şcolii catolice a încercat să o ascundă, ordonându-le subordonaţilor săi să distrugă documentele incriminatoare.

Mai mult, în momentul în care Arhidieceza de Los Angeles i-a cerut lui Mary Margaret Kreuper să dea socoteală pentru faptele sale, aceasta a spus că preoţii erau plătiţi mai bine decât călugăriţele şi că ea credea că merită o mărire de salariu, potrivit Los Angeles Times.

Mark Byrne, avocatul călugăriței, a susţinut însă că Mary Kreuper era dependentă de jocuri de noroc şi a cerut ca acesteia să i se permită să îşi ispăşească pedeapsa în mănăstirea în care a fost plasată de când faptele sale au fost descoperite în 2018.

FOTO: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.